spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertHaos la Energia!

    Haos la Energia!

    Deşi e ţinut secret motivul, se pare că antrenorul şi conducerea au plecat de la echipă nemulţumiţi că li se impun anumiţi jucători în lot

    Tandemul Radu Stroescu – Laurenţiu Răuţ au adus cel mai mare rezultat din istoria baschetului gorjean prin câştigarea Cupei României de către Energia. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca deţinătoarea Cupei să ajungă într-o situaţie ca cea din acest moment, fără antrenor şi fără conducere administrativă, şef de secţie şi de club. Curios este că luni la prânz, când a avut loc prezentarea oficială a antrenorului Aleksander Todorov, toate păreau că sunt în regulă, dar după câteva ore bune situaţia a scăpat de sub control ajungându-se la demisii în masă. Întâlnirea dintre managerul CEO, Laurenţiu Ciurel şi antrenor alături de cei doi preşedinţi, Răuţ şi Stroescu s-a lăsat de repercusiuni ce dau o imagine urâtă unei echipe care abia ce scosese prin rezultate capul în lume…

    Despărţiri urâte

    Nu există nimic oficial în privinţa vreunui motiv ce a dus la aceste trei despărţiri, însă sunt semnale şi indicii care duc la explicaţia acestui divorţ. Cert este că ceva s-a rupt în momentul discuţiilor legate de formarea lotului. Antrenorul Todorov alături de cei doi conducători, Răuţ şi Stroescu stabiliseră să renunţe la Louis Darby, un jucător american ce este vedetă prin Târgu-Jiu. Ei bine, acest statut dobândit pe teren a dus la mai multe derapaje ale baschetbalistului în ultimul timp, ceea ce nu a fost deloc pe placul lui Stroescu şi Răuţ. Aceştia, preventivi i-au spus antrenorului despre Darby, iar la finalul discuţiei dintre ei s-a ajuns la concluzia că americanul nu va mai continua la Târgu-Jiu. Darby este mai mult decât idolatrizat la Târgu-Jiu, şi asta datorită unor execuţii spectaculoase. În rest, acest jucător care şi-a încercat norocul şi prin alte părţi, dar de fiecare dat a dat chix, este un tip închis care se spune că nu cooperează cu jucătorii români! Ei bine, cei trei, Răuţ, Stroescu şi Todorov au mers la discuţii şi cu managerul CEO, Laurenţiu Ciurel care a fost anunţat de intenţia vizavi de Darby, însă a cerut şi argumente. Se pare că ceea ce i s-a spus de Darby nu a contat, aşa că Todorov a decis că mai bine pleacă decât să lucreze cu un jucător impus de conducere în echipă. Fiind alături de antrenor, se pare că şi Răuţ a anunţat că va părăsi clubul, gestul său fiind urmat şi de cel al lui Radu Stroescu ce îndeplinea funcţia de preşedinte de secţie.

    Tăcere totală

    Toate aceste evenimente s-au petrecut luni după-amiaza. După prezentarea oficială a lui Todorov ca şi antrenor la Energia făcută în faţa presei, la nici şase ore, antrenorului i s-a trimis actul de reziliere al contractului. O măsură fermă şi care nu a avut timp de aşteptare. În privinţa celor doi preşedinţi, nu există decât demisiile verbale, nimic scris, cert fiind că imediat după şedinţă ambii erau decişi să nu se întoarcă din drum. Ieri, Stroescu şi Răuţ au fost la Bucureşti la un curs pentru antrenori, aşa că au refuzat să răspundă la telefon păstrând o tăcere totală asupra subiectului.

    Se caută antrenori şi conducători

    În condiţiile date la Energia se încep căutările pentru banca tehnică dar şi pentru conducere. Nu mai spunem de căutările de baschetbalişti, echipa fiind în acest moment efectiv dezintegrată neavând conducere, antrenor şi jucători. Cel mai probabil, în cel mai scurt timp se vor căuta soluţii pentru acoperirea acestor găuri, decizia urmând a fi luată de către Consiliul Director din care fac parte primarul Cârciumaru dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu alături de Laurenţiu Ciurel. Rămâne de văzut cine va fi noul antrenor, numele vehiculate fiind Teo Evans, Slobodan Nikolic şi Vladimir Bosnjak.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: