spot_img
Altele
    AcasăNews AlertÎncep lucrările la pista de atletism!

    Încep lucrările la pista de atletism!

    Numai atlet să nu fii în aceste vremuri. Indiferent de condiţiile meteo de afară, atleţii alergă de le ies plămânii pe gură, iar rodul muncii lor se văd în rezultate. Anul trecut, atleţii de la CS Pandurii au adus un sac de medalii naţionale şi internaţionale, vreo 60 la număr ceea ce face din secţia de atletism de la Pandurii una din cele mai puternice pe ţară. Şi totuşi, aceşti atleţi nu prea au unde să se antreneze şi asta pentru că de ceva vreme pista de atletism din Stadionul Municipal este impracticabilă. Aşa că atleţii se pregătesc pe unde apucă, pe aleile din parcul central sau pe drumul ce duce spre barajul de la Turcineşti. Finalul acestui coşmar va lua sfârşit, iar în această primăvară atleţii vor intra la lucru pe o pistă nouă şi de calitate pe Stadionul Municipal.

    Vor schimba Parcul cu Stadionul

    Stadionul Municipal a suferit multe modificări în ultimii ani. S-au reparat vestiarele, s-au modernizat tribunele, s-a făcut un nou teren de joc, iar ultima investiţie va fi făcută în pista de atletism. Lucrările sunt aşteptate cu sufletul la gură de atleţi care în această iarnă au fost nevoiţi să alerge prin parcul Central. Condiţiile de pregătire nu se ridică la nivelul rezultatelor, atleţii de la Pandurii reuşind să facă minuni peste noapte. Aduc medalii pe bandă rulantă, iar asta e demn de lăudat. Să obţii titluri naţionale câştigând în faţa unor sportivi care beneficiază de cele mai bune condiţii de pregătire este o super realizare pentru cei de la CS Pandurii. Priceperea antrenorilor sau calitatea sportivilor este definiţia succesului la secţia de atletism. Viaţa de atlet e grea. Nu au week-end liber şi aleargă zeci sau chiar sute de kilometrii pe săptămână. Cea mai productivă secţie de sport din Gorj la nivelul rezultatelor este cea de la CS Pandurii.

    În luna mai e gata pista

    În cel mai scurt timp vor demara lucrările la pista de atletism de pe Municipal, iar atleţii nu vor mai fi nevoiţi să alerge pe aleile din Parc. Nu vom mai avea pistă de zgură ci de tartan, o suprafaţă textilă pe care se desfăşoară concursuri internaţionale. Ieri, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu, cei care se ocupă de refacerea pistei au anunţat că în maxim două săptămâni se va da drumul lucrărilor. „Este vorba despre o parte dintre investiţiile pe care le vom demara în perioada următoare, o parte dintre acestea au fost întrerupte din cauza condiţiilor nefavorabile, altele vor începe începând cu săptămâna viitoare. Vom începe cu modernizarea pistei de atletism de la Stadionul Municipal, o investiţie care a fost demarată, a fost montată reţeaua de rigole. Din această lună, în a doua parte, vor începe lucrările, se va realiza partea de infrastructură, 5.000 de metri pătraţi care cuprinde pista de atletism plus cele două sectoare de cerc din spatele porţilor de fotbal”, a comentat Raul Chiriac, şeful Serviciul Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Acesta continuă şi spune că la finalul lunii mai atleţii se vor putea antrena chiar pe stadionul Municipal. „Vor demara lucrările de infrastructură prin realizarea îmbrăcăminţii asfaltice, după care va urma stratul final din poliuretan, cu o grosime de 14, 5 milimetri, materiale agrementate de Federaţia Internaţională de Atletism. Valoarea de deviz generală este de 12 miliarde, din care partea de poliuretan şi rigole carosabile este după contractul de execuţie de cinci miliarde de lei. Până la sfârşitul lunii mai sperăm să definitivăm lucrarea” a mai spus Raul Chiriac.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: