spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertÎnfrângere amară

    Înfrângere amară

    La finalul jocului, starea de spirit la Pandurii nu era deloc bună. Preşedintele Marin Condescu a explicat poate cel mai bine cum era starea de fapt. „O seară amară. Noi am fost cei care am dat trei goluri în acest meci. Sper ca această înfrângere să se transforme în victorie la Pacos. Sper să ne mobilizăm, dar dacă ne mobilizăm tot aşa… sper să nu ne dăm autogoluri. Este o înfrângere din care trebuie să învăţăm. Este amară rău de tot înfrângerea. Mai ales când ştii că le-ai luat cei mai buni jucători şi te bat la tine acasă. Se mai întâmplă ca elevii să învingă profesorul. Sau elevii de acum nu au învăţat bine lecţia. O să-i încurajez, asta este”, a fost mesajul lui Marin Condescu. În schimb, Cristi Pustai a dat vina eşecului pe erorile apărute în echipă. „E foarte greu să revii când ai două situaţii hilare, chiar îţi înscrii două autogoluri. Poate dacă am fi reuşit în prima repriză să egalăm altfel arăta jocul. E un duş rece, asta este. Mergem mai departe. Ne gândim acum la Europa League. Nu are rost să dăm vina pe ghinion. Nu am fost lucizi, nici nu ştiu câte ocazii au avut oaspeţii, dar au avut 2-0. acesta e un avantaj mare. Era greu cât de puternic ai fi. Poate dacă am fi marcat mai repede, alta era soarta jocului. Nu am fost periculoşi. Am avut şi ocazii mari, mingea s-a plimbat pe linia porţii şi nu a intrat în poartă, pe urmă a avut şi Buchta câteva intervenţii. Au pierdut şi alte echipe acasă, acesta e fotbalul. Trebuie să ne adunăm forţele, să ne gândim că vine un meci important şi să ne revenim. După aceste puncte o să plângem la vară când se trage linia”, a comentat sec Cristi Pustai.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: