spot_img
Altele
    AcasăNews AlertJucătorii Pandurilor, obligaţi să se ridice la nivelul condiţiilor oferite

    Jucătorii Pandurilor, obligaţi să se ridice la nivelul condiţiilor oferite

    Pas cu pas, „Municipalul” târgujian îşi schimbă faţa, din această vară arena pe care Pandurii îşi joacă meciurile de pe teren propriu devenind una mai cochetă, mai arătoasă şi mai primitoare atât pentru proprii jucători cât şi pentru vizitatori.

    Oficialii clubului Pandurii şi reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au purces în această vară la un amplu proces de modernizare a arenei târgujiene. În primă fază s-a trecut la schimbarea suprafeţei de joc, apoi au demarat lucrările de modernizare a vestiarelor, iar în urmă cu o săptămână a început şi lucrul la pista de atletism, una care va fi acoperită cu tartan. Dacă suprafaţa de joc a fost însămânţată în urmă cu câteva luni, iar acum terenul se prezintă în condiţii acceptabile, vestiarele se află şi ele foarte aproape de finalizare.

    Totul a fost schimbat

    După revenirea din cantonamentul austriac, jucătorii Pandurilor au fost primiţi la Târgu-Jiu într-un vestiar care nu mai seamănă deloc cu ceea ce au lăsat ei în urmă la plecare. Nu a fost vorba doar de o modernizare, ci de fapt o remodelare a spaţiilor disponibile astfel încât vestiarele să corespundă celor exigente cerinţe. Vestiarul gazdelor este unul extrem de generos acum în spaţiu, are 29 de locuri, o catedră pentru antrenori şi o plasmă amplastă în apropierea acesteia. Unul dintre primii jucători care a văzut noul vestiar este brazilianul Cardoso, care recunoaşte că este cel mai frumos vestiar pe care l-a văzut în România: „Avem acum vestiare de Champions League. Sunt, întradevăr, foarte frumoase. Noi, pe alte stadioane am fost doar oaspeţi aşa că nu pot face comparaţie pentru că, probabil, vestiarul gazdelor arată mai bine, dar pe unde am fost nimic nu se compară cu ce avem noi acum”, a declarat fundaşul Pandurilor pentru www.sportingorj.ro. Dacă pe alte arene există diferenţe mari între vestiarul gazdelor şi cel rezervat vizitatorilor, la Târgu-Jiu, diferenţa este doar în ceea ce priveşte numărul de locuri, oaspeţii având parte doar de 19 locuri în vestiar. Pandurii vor avea din acest sezon şi o modernă sală de recuperare dotată cu două căzi jacuzzi fiecare a câte şase locuri şi o cadă pentru refacere cu apă rece sau gheaţă.

    Abonamente mai scumpe doar la VIP

    Conducerea clubului Pandurii Târgu-Jiu va pune în vânzare în această săptămână abonamentele pentru sezonul 2011-2012, tichete urmând a avea preţuri similare cu cele din urmă cu două sezoane mai puţin cele rezervate VIP-urilor. Cel mai ieftin abonament la meciurile de pe teren propriu ale Pandurilor va costa doar 50 de lei, în vreme ce un loc la Tribuna I sau II va costa de trei ori mai mult, adică 150 de lei. Nici abonamentul de la Tribuna 0 nu va fi unul prea scump, un suporter al echipei gorjene care vrea un astfel de abonament fiind nevoit să plătească în schimbul lui 200 de lei. Cei cu dare de mână mai mare vor avea la dispoziţie în noul sezon două categorii de abonamente VIP, pentru un abonament VIP B preţul fiind stabilit la 500 de lei, cel mai scump loc în tribuna arenei gorjene fiind cel din sectorul VIP A, preţul pentru acesta fiind de 1.000 lei pe sezon.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: