spot_img
10 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăNews AlertLuptă acerbă în play-off !

    Luptă acerbă în play-off !

    Edi Iordănescu spune: „Vreau să fim bine pregătiți și să facem o figură frumoasă în play-off”

    Pandurii se pregătește de zor în Spania, acolo unde fotbaliștii lui Edi Iordănescu trag tare în cantonament. După două zile, fotbaliștii au fost „verificați” cum stau la nivel de pregătire fizică, capitol unde Mihai Răduț este cel mai în formă pandur. Toată această muncă se face cu gândul la ceea ce va urma în partea a doua a Ligii 1, atunci când gorjenii se vor bate pentru supremație. „Deocamdată nu suntem 100% calificați în play-off, mai sunt trei etape din sezonul regulat și trebuie să obținem puncte din aceste meciuri grele. Apoi ne vom gândi și la play-off”, spune antrenorul Edi Iordănescu.

    sport-01-19

    „Vom fi puternici”

    Starea de spirit în tabăra pandurilor este una pozitivă. Trupa lui Edi Iordănescu are de gând să fie bine pregătită din toate punctele de vedere la reluarea campionatului. „Aveți încredere, am reușit în condiții mai grele să ducem echipa unde este și cu puțin noroc și atenție puteam fi mai sus”, spune Edi Iordănescu. Tehnicianul oltenilor știe că dacă în această pauză se vor face transferuri cu cap, atunci Pandurii va fi o nucă tare și greu de spart în retur. „Vom face o echipă puternică, nu vom fi o echipă cu o prezență trecătoare prin play-off, vreau rezultate și cred că putem face cel mai bun an din istorie”, a declarat Iordănescu.
    Și fotbaliștii pandurilor sunt de părere că echipa poate face o figură frumoasă în partea a doua a stagiunii. „Obiectivul nostru în acest moment este să intrăm în play-off. Deocamdată, apoi vom vedea ce se va întâmpla mai departe. Nu am făcut calcule pentru titlu, deocamdată ne gândim să fim matematic în play-off. Eu voi intra în cantonament cu echipa de club şi dacă va veni o convocare la echipa naţională voi merge acolo”, a declarat Cristi Săpunaru.

    „Răspund bine”

    În Spania, jucătorii pandurilor au parte de cele mai bune condiții. Un teren de antrenament, condiții bune de refacere, iar de mâine vor intra și în focuri cu meciurile amicale. Până la meciuri, tâgujienii trag tare la antrenamente, iar Edi Iordănescu se arată încrezător. „Băieţii sunt pregătiţi din punct de vedere mental pentru asta şi au venit foarte dispuşi la efort şi disponibili şi conştientizează importanţa acestei perioade de pregătire. Asta nu face decât să ne bucure şi să ne ajute să ne parcurgem etapele pe care noi le-am propus. Periodizarea presupune anumite etape pe care noi să le parcurgem, avem nişte obiective clare, există un volum de muncă foarte mare la o intensitate destul de ridicată şi e important că băieţii răspund destul de bine şi în acelaşi timp că, în linii mari sunt sănătoşi şi nu avem probleme mari de indisponibilităţi”, a mai declarat Edi Iordănescu.

    Emoții pentru play-off

    Târgujienii sunt în proporție de 99% calificați în play-off. Doar un accident mai poate face ca oltenii să rateze primele 6 locuri la finalul sezonului regulat. CSMS Iași mai poate detrona Pandurii, însă moldovenii se află la 8 puncte în spatele pandurilor, iar pentru ca moldovenii să treacă de pandurii trebuie să bată Viitorul, Timișoara și Steaua, iar Pandurii să piardă meciurile cu ASA Tg. Mureș, Craiova și Viitorul. Un scenariu greu de realizat… Așa că târgujienii se pot gândi la lupta pentru primele locuri. „Vreau să fim bine pregătiți și să facem o figură frumoasă în play-off. Este important să intrăm cu cât mai multe puncte în play-off. Din punctul meu de vedere va fi un campionat care se va juca până la final”, a mai declarat Edi Iordănescu înainte de finalul sezonului de toamnă-iarnă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: