spot_img
Altele
    AcasăNews AlertNe-a ars Gazul !

    Ne-a ars Gazul !

    Pandurii sunt deja întro criză. O criză a rezultatelor din care trebuie să iasă cât mai repede. Eşecul de la Mediaş, scor 0-2 poate cântări greu la finalul sezonului. Am rămas tot pe loc retrogradabil, jocul nu este cel la care se aştepta banca tehnică, iar distanţa faţă de echipele cu care ne luptăm la evitarea retrogradării începe să crească.

    Eric, naşul nostru !

    Gorjenii s-au prezentat modest la meciul de la Mediaş. Nu am contat decât o repriză, iar asta ne-a costst cele trei puncte. „Am făcut două reprize diametral opuse. Cred că în prima repriză puteam să şi marcăm la situaţia lui Vranjes cu capul, dar deja e prea puţin pentru o echipă. Gazul nu ne-au surprins cu absolut nimic, ne aşteptam la jocul acesta. Până la golul de senzaţie al lui Eric cred că jocul decurgea fără probleme spre un 0-0 pentru că nici noi nu aveam forţă să marcăm iar Gaz Metan e o echipă puternică pe faza de apărare, primeşte goluri foarte greu”, a spus Petre Grigoraş la finalul întâlnirii.
    Şi aşa este. Golul lui Eric, şut de la 35 de metri exact în vinclul porţii lui Mingote a turnat plumb în picioarele gorjenilor. Apoi, tot din piciorul lui Eric a venit şi golul doi marcat de Zaharia, şi astfel deja în minutul 62 meciul era jucat. Oltenii au fost de nerecunoscut, n-au mai contat în joc şi s-a terminat 2-0 pentru Gaz Metan.

    „Victorie meritată”

    Analiza jocului a fost făcută chiar de Grigoraş la finalul întâlnirii. „De ce ne-a fost frică nu am scăpat, de o execuţie de excepţie şi de fazele fixe. Deja după golul lui Eric gazdele s-au dezlănţuit şi pe fondul unei căderi a noastre şi-au mai creat nişte situaţii, au mai marcat, puteau să mai marcheze. Victorie meritată a gazdelor. Noi ne-am afundat cam mult în subsol. Când pierzi nu poţi să fi mulţumit. Ar fi culmea să fiu mulţumit după ce am pierdut cu 2-0 şi o primă repriză destul de bună. Nu pot să-i reproşez lui Mingote nimic la golul lui Eric. Cred că a fost o execuţie surprinzătoare, o execuţie de calitate a unui jucător care, sper că nu se supără, are tricoul cam larg pe el şi şortul. Valoarea şi-a spus cuvântul şi execuţia lui a pus capăt, pur şi simplu, meciului şi a decis învingătoarea. Până atunci Gaz Metan nu îşi crease nici o ocazie de gol, dar fotbalul se joacă pe goluri şi cine marchează, indiferent cum, are câştig de cauză”, a spus Grigoraş la finalul meciului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: