Poliţiştii din Luxemburg trebuie să facă lumină într-un caz în care este implicată o româncă. de 27 de ani, care a fost găsită moartă într-o parcare dintr-o pădure aflată în apropiere de capitala ţării. Martorii spun că şoferul unui camion ar fi luat-o la câteva ore înainte de crimă, însă oamenii legii nu au dat încă de bărbat.
Potrivit anchetatorilor, românca s-ar fi urcat în mașina unui client, iar de atunci nu a mai fost văzută în viață. Un prieten al românce a alertat autoritățile, iar polițiștii din Luxemburg au găsit trupul ei neînsuflețit.
Autoritățile din Luxemburg încearcă să facă lumină acum în acest caz și fac apel către posibilii martori. Mai multe cioburi au fost găsite în locul în care era cadavrul româncei, iar polițiștii cred că parbrizul mașinii s-ar fi spart. Astfel, ei fac apel către oameni să dea de știre dacă au văzut o mașină cu parbrizul spart.

