spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertObiectivele pandurilor!

    Obiectivele pandurilor!

    Edi Iordănescu spune: „Vrem să fim cât mai eficienți și să ieșim cât mai repede din această zonă a clasamentului. Și Cupa Ligii o tratăm serios”

    Cei de la Pandurii au fost angrenați pe trei fronturi în acest sezon, Liga 1, Cupa Ligii și Cupa României. La jumătatea sezonului, se poate spune că un obiectiv a fost ratat, Cupa României, acolo unde gorjenii au fost eliminați de către cei de la Universitatea Cluj, însă și evoluția din campionat poate fi trecută la minusuri atâta timp cât echipa se află în hora retrogradării. Singurul lucru pozitiv în acest sezon a fost parcursul din Cupa Ligii, acolo unde gorjenii au ajuns până în semifinale. Așa că gorjenii au de gând să dea lovitura în această competiție înființată chiar anul acesta. „Cupa Ligii este un obiectiv îndrăzneț, de ce nu să și o câștigăm, eu sper că jucând tur-retur avem o șansă mare să câștigăm această Cupă”, spune Dan Nistor.

    Campionatul primează

    Indiscutabil pentru gorjeni competiția cea mai importantă este Liga 1. Acolo, echipa antrenată din această iarnă de Edi Iordănescu ocupă un loc periculos, aflat în zona retrogradării, așa că Liga 1 contează foarte mult. Toate forțele se vor concentra pe ceea ce se va disputa în campionat, Cupa Ligii fiind trecută în plan secund. „Este clar că cel mai important și delicat lucru este locul pe care se află echipa în clasament și asta ne dă bătăi de cap și trebuie să rezolvăm cât mai rapid problema. E și un debut destul de dificil de retur și trebuie să pornim bine, ca să căpătăm și încredere”, a mai spus și Iordănescu junior.

    Banii, miza în Cupa Ligii

    Înființată în vara anului 2014, Cupa Ligii este o competiție care nu duce în cupele europene, însă atrage prin banii care sunt opuși la bătaie. Tocmai acest aspect îi face pe gorjeni să se uite cu atenție la această Cupă, să o trateze serios și de ce nu, să o câștige. Nu de alta, dar ar fi bun un trofeu în vitrina clubului. „Sigur că este un obiectiv și pentru Cupa Ligii, ar fi păcat, că s-a ajuns până în semifinale să nu îi dăm atenție. Există la mijloc și o sumă importantă de bani, care contează, vedeți ce se întâmplă în fotbalul românesc și ce probleme sunt, sigur că vom da atenție și acestui obiectiv, nu îmi este impus personal, însă eu îl tratez cu multă seriozitate și asta va face și echipa, eu mă voi asigura de lucrul acesta”, a mai spus Edi Iordănescu. Dacă tot a venit vorba de bani, până acum cei de la Pandurii au încasat pentru cele două meciuri jucate în Cupa Ligii suma de 45 de mii de euro, 20 de mii după victoria de la Gaz Metan Mediaș iar apoi alți 25 de mii după victoria cu Oțelul. Pentru prezența în semifinale, gorjenii vor mai încasa 50 de mii de euro, o sumă importantă pe seceta aceasta. Finalista întrecerii va încasa 70 de mii de euro, iar câștigătoarea se va alege cu 100 de mii de euro! În semifinale au ajuns deja patru echipe: Pandurii, Steaua, Dinamo și Astra. Tragerea la sorți va avea loc la finalul acestei luni la sediul LPF.

    Sunt în cantonament

    Până la meciurile din campionat și Cupa Ligii, gorjenii au de muncit în două stagii de pregătire. Pr9imul a început ieri la prânz la Izvorani și se va încheia în data de 21 ianuarie, în timp ce al doilea va avea loc în Turcia în perioada 25 ianuarie-9 februarie. În acest al doilea stagiu de pregătire se vor disputa și șase meciuri amicale, adversarii și datele de disputare nefiind încă stabilite.

    Lotul deplasat la Izvorani:

    Portari: Michal Gliwa, Răzvan Stanca şi Pedro Mingote

    Fundaşi: Bogdan Unguruşan, Marian Pleaşcă, Erico da Silva, Marko Momcilovic, Paraskevas Christou, Răzvan Horj (Pandurii II)

    Mijlocaşi: Paul Anton, Dan Nistor, Mihai Răduţ, Elton da Silva, Cornel Predescu, Alin Buleică, Viorel Nicoară, Gezim Shalaj, Ciprian Brata, Laurenţiu Iorga, Cosmin Bîrlan (Pandurii II)

    Atacanţi: Mihai Roman, Deivydas Matulevicius, Feiz Shamsin, Matija Smrekar

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: