spot_img
Altele
    AcasăNews AlertPanDURI de Liga 1!?

    PanDURI de Liga 1!?

    După meciul de la Firenze, gorjenii revin în luptele din Liga 1 cu mari pretenţii la podium

    Vicecampioana României, Pandurii Târgu-Jiu are meci duminică de la ora 19.00 în Liga 1 contra celor de la ACS Poli Timişoara. După ce joi seara târziu, echipa lui Cristi Pustai a avut meci la Firenze contra Fiorentinei în Europa League, în acest week-end oltenii revin la luptele din campionat. „Campionatul primează şi orice meci îl abordăm foarte serios. Vrem trei puncte cu Timişoara”, a comentat Eugen Pârvulescu. Astfel, gorjenii vor să câştige şi să revină în plutonul fruntaş. „Putem ajunge pe podium şi ne dorim asta”, a comentat Pârvulescu.

    Trag să bată

    Pentru meciul de la Timişoara, Cristi Pustai nu poate miza pe fundaşul central Erico da Silva. Acesta este suspendat pentru cumulul de patru galbene, aşa că va absenta din jocul cu ACS. În locul fundaşului brazilian va intra Iulian Mamele, apărător care este mai tot timpul rezervă. Este posibil ca la meciul de la Timişoara, Cristi Pustai să odihnească şi câţiva titulari de drept. „Nu ştiu cine va juca, e posibil să apară schimbări, asta este decizia lui Cristi Pustai. Noi mergem la victorie la Timişoara, tragem speranţe că vom şi câştiga. Ne interesează foarte mult să luăm cele trei puncte. Revenim în campionat după un meci important în Europa, vrem să luăm punctele şi să urcăm de ce nu chiar pe podium. Acolo ne este locul”, a punctat Pârvulescu.

    Campionatul primează

    Gorjenii pun accent pe campionat. „Liga 1 este prioritatea numărul 1. Ne interesează să obţinem rezultate bune în campionat şi să ne calificăm în Europa şi la anul. La Timişoara ne aşteaptă un meci greu, o partidă importantă în care cele trei puncte sunt extrem de importante. Noi venim în campionat după două victorii categorice în care echipa a avut un apetit ofensiv deosebit, dar şi Timişoara vine după o victorie în deplasare la Universitatea Cluj”, a comentat Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: