spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii au examene grele

    Pandurii au examene grele

    Pentru trupa lui Grig vin două meciuri infernale: la Dinamo şi acasă cu CFR

    După primele două etape, echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu stă bine, adică în obiectiv. Elevii lui Petre Grigoraş ocupă locul 5 în clasament şi aşteaptă cu emoţie următoarele două partide, care sunt de-a dreptul infernale. Sâmbătă, gorjenii vor juca la Dinamo, echipă care arată o formă sportivă bună iar apoi la Târgu-Jiu vine echipa cu cel mai bun fotbal din acest tur de campionat, CFR Cluj. Aceste două meciuri sunt ca nişte examene pentru elevii lui Grigoraş care vor vedea unde se află ca joc şi ca pregătire. După aceste două partide ne putem da seama cam pe ce cai vom sta în acest sezon de Liga 1.

    Meciuri de foc

    Am debutat în acest campionat cu un egal la Piatra Neamţ. Apoi am bătut acasă o echipă FC Braşov destul de incomodă. Dar, aceste două meciuri sunt departe ca dificultate de următoarele două meciuri. Sâmbătă, Pandurii va juca la Dinamo, o echipă aflată pe val după calificarea în play-off-ul Europa League. Iar acest meci e încălzirea pentru ce va urma, la Târgu-Jiu fiind aşteptată echipa care nu a primit gol în acest campionat, CFR Cluj. „Sunt meciuri grele, însă sunt meciuri şi frumoase. Asta este, tot trebuia să jucăm şi cu ei, din punctul meu de vedere vor fi nişte teste bune pentru a vedea unde ne situăm. Noi am făcut meciuri bune cu toate echipele din frunte, am jucat un fotbal bun şi asta contează. Sunt sigur că şi în cele două meciuri vom juca bine şi vom obţine rezultate pozitive”, a comentat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. Acesta merge pe mâna elevilor lui Petre Grigoraş . „Orice rezultat e posibil într-un duel al nostru cu echipe considerate mari. Eu mizez pe băieţii noştri în aceste două meciuri din care aş vrea să obţinem maxim de puncte”, a mai declarat Pârvulescu.

    Jiul a luat Cupa Minerul

    La Motru a avut loc Cupa Minerul, o competiţie amicală la care au participat cele patru echipe divizionare C din judeţ. În urma acestui turneu, Minerul Mătăsari poate fi declarată ghinionistă întrecerii după ce a pierdut ambele partide la lovituri de la 11 metri. În schimb, cea mai bună echipă a fost Jiul Rovinari, echipa lui Bobiţă Trofin câştigând Cupa Minerul. În primul meci de la turneu, Jiul a trecut după 1-1 în timp regulamentar şi 5-3 după penaltiuri de Minerul Mătăsari. În meciul doi, Pandurii II a învins fără drept de apel Minerul Motru cu 2-0. Astfel, în finala mică au jucat Minerul Motru şi Minerul Mătăsari, joc câştigat de gazde după penaltiuri cu scorul de 7-6. în finala mare, Jiul Rovinari a câştigat cu 3-1 în faţa celor de la Pandurii II şi astfel rovinărenii au intrat în posesia trofeului pus la bătaie de SNLO şi USMO.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: