spot_img
18.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii s-au betonat în apărare!

    Pandurii s-au betonat în apărare!

    Gorjenii au pus mâna pe un fundaș central sârb care este cotat bine în țara lui

    Edi Iordănescu a cerut încă din prima zi de mandat transferul unui fundaș central. Gorjenii și-au fixat anumite ținte, și așa cum declara în exclusivitate pentru Impact chiar președintele Eugen Pârvulescu, au avut ca țintă un jucător care să aducă nu doar beneficii din punct de vedere sportiv ci apoi și bani la echipă. așa că în calcul au fost luate doar variante de jucători care au vârste de până la 25 de ani. Ieri, gorjenii l-au transferat pe fundașul central în vârstă de 23 de ani, căpitan al echipei OFK Belgrad, Nikola Vasiljevic. Acesta i-a costat pe gorjeni 150 de mii de euro, însă cu siguranță după ce-i va ajuta din punct de vedere sportiv pe gorjeni, aceștia vor obține și bani de pe urma transferului.

    L-au urmărit în meciuri cheie

    Problemele din apărare le dau durei de cap pandurilor. Așa se face că după ce Erico da Silva s-a accidentat și a devenit indisponibil până la vară datorită intervenției chirurgicale suferită la genunchi, gorjenii au fost nevoiți să caute un fundaș central de meserie. „Clubul nostru va achita suma de 150 de mii de euro echipei OFK Belgrad. Aveam nevoie de un jucător în zona centrală după ce acolo ni s-a accidentat destul de grav Erico da Silva, jucător care s-a operat în Ungaria. Aveam nevoie de un jucător care să vină și să joace și să ne ajute în acest retur infernal”, a declarat ieri Eugen Pârvulescu. Astfel, ieri dimineață, în biroul președintelui de la Pandurii s-a semnat contractul valabil pe doi ani și jumătate între echipa olteană și jucătorul sârb. „Noi l-am urmărit şi la jocuri, la faţa locului, dar şi antrenorul Edi Iordănescu a vizionat jocuri ale sale, pe DVD. Am văzut meciurile celor de la OFK Belgrad cu Partizan, cu Steaua Roşie Belgrad şi am căzut de acord că este jucătorul de care avem nevoie în centrul defensivei”, a comentat Eugen Pârvulescu.

    Edi îl vrea!

    Astfel, după ce a semnat contractul, fundașul a și vorbit cu antrenorul Edi Iordănescu. Tânărul tehnician al pandurilor se bucură de faptul că îl va avea la lucru pe Nikola Vasiljevic. „„Nikola este un jucător pe care l-am urmărit în ultima perioadă, i-am văzut mai multe jocuri, eu împreună cu stafful tehnic. Este un jucător tânăr, un jucător care vine de la OFK Belgrad din postura de căpitan de echipă, încă de la 21 de ani este căpitanul echipei, acum are 23 de ani, un jucător cu multe calităţi. Din punctul meu de vedere nu este însă un jucător la capacitate maximă, poate să mai crească, sigur tinereţea este un dezavantaj dar şi în jocul lui mai sunt multe de pus la punct. Totuşi mă bucură sosirea lui pentru că este un jucător ce poate să reprezinte şi o reţetă financiară bună în viitor pentru Pandurii, mulţumesc şi conducerii pentru că s-au făcut eforturi pentru a putea fi convins jucătorul, să se ajungă la un acord. Sper să-l integrăm cât mai repede şi să dea randamentul aşteptat”, a spus Edi Iordănescu pentru siteul oficial al pandurilor.

    Licitație pentru fundaș

    Gorjenii s-au aflat la luptă cu Dinamo pentru a-l lua pe jucătorul sârb. „Nu știu nimic, pe mine mă interesează că jucătorul a ajuns la noi”, a declarat Pârvulescu. Acesta a adăugat faptul că în viitor se va mai perfecta un transfer. „Vom mai aduce maxim un jucător, cel mai probabil tot un fundaș central”, spune Pârvulescu. Mutarea s-ar putea face zilele acestea. „Îmi doresc ca până la al doilea cantonament, cel din Turcia, să fim în formulă completă. Aşa ne este şi nouă mai uşor şi nu mai trebuie să repetăm ori de câte ori vine un jucător nou. Este perioada scurtă şi încercăm ca până la ora debutului să fim cât mai bine din toate punctele de vedere”, a încheiat și Edi Iordănescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: