spot_img
Altele
    AcasăNews AlertPandurii blestemaţi !

    Pandurii blestemaţi !

    – Gorjenii au pierdut nemeritat în minutele de prelungire, meciul de la Mureş

    FCM: Baluaru – L. Rus, Iencsi, Bruno, Szilagyi – Vasilache (60 Wagner), Issa Ba, Fl. Dan, Astafei – Zaharia (63 Ruiz), Didi (68 Răduţă). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
    Pandurii: Lazar – Pleaşcă, Tătaru, Rada, Grecu – Nistor (88 Avramescu), Pintilii, Voiculeţ – Stromajer (84 Hidişan), Lemnaru, Apostu (68 Popete). Antrenor: Petre Grigoraş
    Au arbitrat: Dragoş Istrate – Eduard Ungureanu, Bogdan Gheorghe. Rezervă: Florin Marcu
    Observatori: Tudor Constantinescu şi Marius Cheregi
    Cartonaşe galbene: Didi (10), Vasilache (14), Szilagyi (54), Issa Ba (81), Balauru (93) / Pintilii (29), Pleaşcă (57), Tătaru (63)
    Spectatori: 3.000

    Pandurii joacă dar nu se lipesc la rezultate pozitive. Gorjenii chiar au ghinion şi asta îi costă scump. Din ultimele patru meciuri, oltenii au pierdut trei şi toate pe final de joc. La Sportul, trupa lui Grig a cedat un punct în minutul 84, apoi cu Rapid au pierdut un nou punct în minutul 86 iar ieri s-a pus capac cu un nou eşec în minutele de prelungire. Deşi au jucat bine 92 de minute, gorjenii nu s-au lipit la egal, rezultat pe care-l meritau cu vârf şi îndesat. Neşansa a făcut din nou diferenţa, iar gorjenii au fost din nou victime.

    Ce ghinion !

    La meciul de la Târgu Mureş, Grigoraş a avut tupeul de-a trimite în teren jucători de 19 şi 21 de ani în compartimentul defensiv în faţa unui adversar destul de puternic. Astfel, fundaşi care jucau anul trecut în Divizia C, Pleaşcă, Rada sau Tătaru alături de portarul Lazar care şi el evolua la Voinţa Sibiu în aceeaşi ligă, ieri au fost titulari integralişti într-un meci de Divizia A. Nebunia lui Grigoraş de-a miza pe tineri a dat roade, şi deşi erau cotaţi ca victime sigure, oltenii au reuşit să facă un meci bun în Ardeal. Rămâne impresia artistică pentru că la nivel de rezultat nu a ieşit totul aşa cum doreau târgujienii. Tineri şi lipsiţi de experienţă, jucătorii pandurilor au jucat fără trac în faţa unor jucători cu state vechi pe prima scenă fotbalistică a ţării. Dar, pe final pe o presiune a gazdelor a apărut o fractură în apărare şi în urma unei faze fixe gazdele au dat lovitura. Astafei a marcat şi a dat de pământ cu speranţele pandurilor de-a lua un punct în Ardeal. N-a contat munca asiduă a jucătorilor lui Grigoraş care puteau marca de cel puţin trei ori, însă Apostu, Voiculeţ sau Stromajer nu s-au lipit la gol. Şi de partea opusă au fost ceva ocazii, Astafei, Issa ba sau Ruis au avut golul în picior, dar fie portarul Lazar fie imprecizia ardelenilor a făcut ca până în minutul 92 tabela să arate zero în dreptul gazdelor. A venit acel fatidic minut în care dintr-o îmbulzeală gazdele au marcat şi şi-au trecut în cont cele trei puncte. Oaspeţii, Pandurii rămân în subsolul clasamentului la doar cinci puncte în faţa echipei de pe prima poziţie retrogradabilă ocupată de Universitatea Craiova.

    Grigoraş spectator!

    Din păcate nu doar eşecul a adus un gust amar, ci şi eliminarea lui Petre Grigoraş. Principalul pandurilor a fost trimis în tribună în minutul 58 la sugestia arbitrului de rezervă care a invocat faptul că Grig a comentat arbitrajul. Astfel, cel mai probabil mâine tehnicianul va fi judecat de Comisia de Disciplină şi va primi o pedeapsă de cel puţin o etapă de suspendare. În aceste condiţii, Grig va fi spectator la meciul cu Universitatea Cluj, programat duminică seara de la ora 20:00 la Severin.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: