spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, duel cu ASA!

    Pandurii, duel cu ASA!

    Pandurii și ASA Tg. Mureș deschid balul în 2016 în Liga 1. Primul meci oficial de fotbal din România în acest an se joacă vineri seara între echipele din târguri, ASA Târgu Mureș versus Pandurii Târgu-Jiu. Care târg o fi mai bun la fotbal rămâne de văzut. Cert este că ambele combatante s-au întărit în această iarnă, fiecare după puteri, ASA-ul i-au adus pe Mutu, Țucudean și Grigoraș, în timp ce gorjenii i-au luat pe Antal, Acsinte sau Ropotan. Meciul de deschidere al sezonului se anunță unul foarte tare, oltenii ar mai avea nevoie de un singur punct pentru a fi siguri pe o prezență în play-off, în timp ce ardelenii sunt în duel cu cei de la Iași pentru a prinde ultimul loc de play-off.

    sport-01-12

    Starea de spirit în tabăra pandurilor este optimistă. „Avem șanse, avem puterea de a ne întoarce cu 3 puncte de acolo, putem câștiga”, spune unul din jucătorii pandurilor, dar care nu poate evolua fiind suspendat, Adrian Ropotan. Târgujienii știu că acest meci le poate aduce liniștea. „Avem un debut important, mai avem nevoie matematic de un punct pentru a fi 100% în play-off. Nu vrem să depindem de rezultate, vrem să depindem doar de noi, așa am fost mereu, ne-a preocupat strict de ce facem noi, ne-a preocupat mai puțin sau deloc ceea ce fac celelalte echipe. Ne dorim extrem de tare să reușim cât mai repede să fim și matematic în play-off pentru a avea siguranța de a fi în primele 6 cele mai bune echipe ale României, cu șanse extrem de mari pentru cupe europene în sezonul care urmează. Asta nu înseamnă că vom merge să prestăm acolo un joc închis sau puțin spectaculos, nu înseamnă că pregătim jocul la egal. Pandurii are niște principii clare de joc, are o filosofie clară, Pandurii a arătat un joc pozitiv, practiv, un fotbal bazat pe posesia mingii, un fotbal ofensiv și asta vom încerca și la Târgu Mureș”, spune Edi Iordănescu.

    În plus, tehnicianul știe că adversara din Mureș este o echipă periculoasă care poate pune probleme. „E adevărat că vom avea în față un adversar extrem de dificil și de valoros din punctul meu de vedere, este echipa care anul trecut s-a bătut până în ultima etapă și a avut o șansă extrem de mare să câștige titlul. O echipă care are în componență jucători extrem de experimentați. Mă gândesc și la mutările pe care le-au făcut și cred că au făcut mutări importante, s-au întărit, au venit jucători cu experiență precum Mutu, Constantin, Țucudean. Sunt jucători care dau un plus de valoare și experiență echipei. În mare parte și-au păstrat și nucleul principal. Să nu uităm de necesitatea pe care o au și ei de puncte și de presiunea pe care o au referitor la urmăritoare. Ei vor avea un meci de la care așteaptă extrem de mult. Vom avea opoziție”, a mai spus Iordănescu.

    Colac peste pupăză, pentru acest meci, gorjenii au mai multe probleme de efectiv. Antrenorul principal este suspendat la fel ca și Andrei Pițian sau Adrian Ropotan. „O să avem probleme de lot, pentru că avem şi suspendări, Ropotan suspendat, Piţian suspendat, avem probleme de sănătate, în stagiul din Spania anumiţi jucători nu au avut niciun minut jucat şi mă refer la Mrzljak, Droppa, jucători care înseamnă mult în economia jocului pentru Pandurii. Nu am reuşit să-i recuperăm încă după prima parte a campionatului. Lukas a fost şi suspendat ultimul joc, dar oricum era incert medical. Pe lângă cei doi au mai apărut două probleme musculare la Vasiljevic, la Erico da Silva, jucători care veneau după o perioadă lungă de inactivitate din cauza accidentărilor destul de grave”, a mai spus Iordănescu.

    Ratează întâlnirea cu Grig

    Fiind suspendat, Edi Iordănescu va sta în tribună la acest meci ratând întâlnirea cu Petre Grigoraș, tehnician cu care s-a contrat în urmă cu ceva timp. „În ciuda faptului că în trecut au mai fost și înțepături, eu am tăria să spun că au și un antrenor care are capacitatea și experiența să reușească îndeplinirea obiectivului, să ducă echipa în play-off și acolo să facă o figură frumoasă. E un antrenor cu experiență, care a demonstrat în trecut multe lucruri bune și de aceea, probabil, acest joc va fi cu atât mai interesant”, a mai spus Edi Iordănescu trecând peste evenimentele din trecut.

    „Începem cu un meci de foc. După aceste trei jocuri ne aşteaptă de asemenea jocuri la acest nivel, e posibil să ne mai vedem de două ori anul acesta cu Târgu Mureş, aşa că am intrat în febra jocului, sigur cu problemele de rigoare, unele le-am şi prezentat presei, legate de organizarea şi de programarea jocului, avem şi probleme medicale, dar indiferent de aceste lucruri veţi vedea o echipă puternică, capabilă să se bată de la egal la egal cu Târgu Mureş, avem un ascendent moral, pentru că i-am bătut în tur, avem puncte mai multe în clasament şi am toată încrederea că vom veni bucuroşi de acolo”, Narcis Răducan, președinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: