spot_img
Altele
    AcasăNews AlertPandurii pregătesc asaltul

    Pandurii pregătesc asaltul

    Gorjenii vor să arate mai bine în partea a doua a returului

    Pandurii se află în cantonament la Curtea de Argeş, acolo unde se pun bazele pregătirii meciurilor din cea de-a doua parte a sezonului de toamnă. Gorjenii trag tare la antrenamente cu gândul la jocurile din campionat. „Ne aşteaptă în continuare meciuri tari, sperăm să fim pregătiţi atunci când vom reveni din cantonament”, a spus Grigoraş. Primul joc va fi chiar peste o săptămână, acasă cu Petrolul, luni, 15 septembrie de la ora 21.00. Dorul de victorie este mare în tabăra pandurilor. „Sperăm să câştigăm şi primul meci acasă din acest sezon, putem învinge Petrolul”, a declarat Gezim Shalaj.

    Sunt bine !

    Plecaţi de trei zile în cantonament, gorjenii spun că totul decurge bine la Curtea de Argeş. „Nu avem probleme, avem parte de condiţii bune de pregătire, sunt mulţumit de cum a decurs pregătirea până acum”, a comentat Grigoraş, principalul pandurilor. Echipa olteană se antrenează pe bazele de antrenament ale fostei echipe Internaţional Curtea de Argeş, care acum patru ani se muta la Târgu-Jiu. Chiar dacă acolo nu mai există vreo echipă de fotbal, cei care deţin baza de pregătire nu au abandonat-o, ba din contră, au întreţinut-o în cele mai bune condiţii. „Sunt trei terenuri aici impecabile, covor de iarbă senzaţional, o plăcere să te antrenezi pe o asemenea suprafaţă”, a declarat antrenorul Grigoraş.

    Concurenţă în ofensivă

    Până înaintea ultimei etape jucate de gorjeni, Petre Grigoraş avea mari nemulţumiri legate de apetitul ofensiv al echipei. Dar, victoria de la Mediaş a mai destins puţin atmosfera. În plus, gorjenii au semnat cu atacantul croat Smrekar, aşa că pentru atac Grig are de unde alege: Matulevicius, Roman sau Smrekar. „E clar că acum va fi o concurenţă puternică pentru Matulevicius odată cu sosirea lui Smrekar. Când şti că ai în spate un junior sau un altul care nu a prea jucat, poate nu tragi aşa de tare, dar de acum încolo lucrurile se vor schimba. Oricum, regula mea o ştie toată lumea: cel mai în formă joacă. Sper să-şi revină şi Deivydas poate se va descătuşa. Cu siguranţă nu se simte prea bine ca rezervă”, a comentat Grigoraş.

    Mâine, amical cu Liga a 3-a

    Grig a stabilit programul de pregătire. Zilnic, echipa are parte de două şedinţe de antrenament, excepţie făcând două zile, ieri şi mâine. Ieri după-amiază, Grig le-a oferit jucătorilor liber pentru a se odihni şi relaxa. Nici mâine după-amiază jucătorii nu au programat antrenament, şi asta pentru că gorjenii vor avea de jucat un meci amical contra unei echipe de Liga a 3-a. Este vorba de CSM Piteşti, o echipă care vrea la finalul actualului sezon să promoveze în Liga a 2-a. Acest joc va avea loc chiar la Curtea de Argeş, pe unul din cele trei terenuri de antrenament. În acest amical, Grig este tentat să dea ocazia mai multor jucători să evolueze, aşa că cel mai probabil pe parcursul partidei va efectua mai multe schimbări în echipă. Cu ocazia acestui joc va debuta şi croatul Smrekar, un atacant în care Grig are încredere. „Atacantul croat sper să se integreze cât mai repede în echipă. Sincer, mi l-am dorit mult, că doar avem nevoie de mai multă concurenţă plus că este un jucător polivalent. Din câte ştiu eu, poate să joace nu doar în zona centrală, ci şi în lateral, iar de asta m-am bucurat cel mai mult. Pană acum nu l-am văzut „live”, dar să sperăm că îşi va dovedi utilitatea. Eu sper în primul rând să fie un jucător care să ne poate ajuta pe noi ca echipă. E posibil să îl folosesc ca atacant central, în stânga sau dreapta, dar şi alături de un alt vârf. Doi atacanţi centrali nu e chiar prima variantă, însă în timpul jocului se pot schimba multe…”, a comentat Grigoraş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: