spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii puşi pe transferuri

    Pandurii puşi pe transferuri

    Marin Condescu a anunţat imediat după calificarea în grupele Europa League că la echipă vor fi aduşi anumiţi jucători care să întărească echipa olteană. Zis şi făcut, Condescu s-a urcat în avion şi a plecat glonţ în Portugalia. Acolo s-a pus la masa negocierilor cu preşedinţii de la Sporting Lisabona şi Estoril pentru transferul a doi jucători. Este vorba de doi atacanţi, un chilian şi un francez. Primul care a semnat cu Pandurii a fost chilianul Diego Rubio, acesta fiind pandur pentru un sezon în baza împrumutului de la Sporting Lisabona. Gorjenii l-au vrut şi pe francezul Mendy de la Estoril, dar şi un mijlocaş coordonator din liga a doua olandeză. „Dacă vom mai găsi ceva care să nu trebuiască în cupe, ci doar în campionat, voi vorbi cu Pustai şi Pîrvulescu şi vedem ce facem”, spune Condescu. Cât despre transferul lui Wesley la Pandurii, totul e o bârfă.

    Chilian cu clauză uriaşă!

    Diego Rubio este jucătorul pandurilor pentru un an. Atacantul adus de Sporting Lisabona de la Colo-Colo din Chile este un jucător de perspectivă şi care poate exploda la Târgu-Jiu. la Sporting în Portugalia, Diego Rubio nu a confirmat, în ultimii doi ani jucând mai mult pentru echipa a doua a celor de la Sporting Lisabona. Trebuie spus că Rubio a prins şi şase meciuri în naţionala statului Chile, în timp ce la echipa mare a lui Sporting a jucat în nouă meciuri reuşind să înscrie o singură dată. „Salariul jucătorului din Portugalia ni-l putem permite plus că am convenit cu Sporting să suporte şi ei o parte din salariu”, a comentat Marin Condescu. Diego Rubio are 20 de ani, clauza de reziliere fixată în momentul în care a venit la Sporting Lisabona a fost fixată la 30 de milioane de euro! În plus, Diego Rubio este finul marelui Ivan Zamorano, fost atacant la Inter Milan şi Real Madrid.

    Încă doi pe listă

    Oficialii de la Pandurii au recunoscut că sunt interesaţi de serviciile altor jucători. Astfel, oltenii îl vor de la Estoril pe atacantul francez Mendy, iar din Olanda se caută un coordonator de joc. „Discutăm pentru Mendy, iar din Olanda din liga secundă avem o variantă pentru un număr 10”, a mai declarat Condescu.

    N-au bani de Wesley

    Ieri a apărut şi informaţia potrivit căreia, la Pandurii va veni şi Wesley Lopez. „Wesley există întotdeauna în planurile noastre, dar e un jucător prea scump pentru noi. Am aflat ce pretenţii avea la Steaua, nu ni-l putem permite. Nu am vorbit niciodată cu Wesley, ştiu din presă ce pretenţii are, vine dintr-o ţară arabă unde la fel, salariile sunt nemaipomenite”, a comentat Condescu.

    Panduri de împrumut

    Ieri, oficialii de la Pandurii au decis să renunţe pentru moment la serviciile lui Ciprian Brata. Jucătorul a fost îndrumat să aleagă Universitatea Cluj, acolo unde va şi juca în acest sezon. Trebuie spus că mijlocaşul va ajunge în cel mai scurt timp la echipa lui Ionel Ganea, acolo unde în primăvară a jucat şi Alin Buleică. Gorjenii mai au posibilitatea ca până pe 9 septembrie să mai renunţe la jucători. „Vedem ce facem cu cei care nu au reuşit să joace, unde putem să-i împrumutăm. Avem aceeaşi politică la un nivel mult mai mic ca Sporting. Am văzut la Lisabona, împrumută jucătorii pentru o perioadă de timp să joace, au peste 150 de jucători acum”, a mai punctat Condescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: