spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii în stand-by

    Pandurii în stand-by

    sport-01

    Săptămâna viitoare se va începe treaba urmând a se pleca în stagiu de pregătire

    La începutul săptămânii viitoare echipa de fotbal Pandurii se va reuni în capitală pentru a-și relua pregătirile în vederea viitorului sezon. Tot săptămâna viitoare, după vizita medicală, gorjenii vor pleca în stagiu de pregătire al verii care se va întinde pe durata a 15 zile, cel mai probabil în Olanda, însă sunt luate în calcul și alte variante. Totuși, până la plecarea în cantonament trebuie rezolvate și situația contractelor jucătorilor, unii fiind la final, iar alții doriți la echipă.

    Cantonament în funcție de adversari

    Târgujienii vor să rezolve cât mai repede situația cantonamentului de vară. Ieri la prânz nimic nu era bătut în cuie, gorjenii fiind încă în stand-by. „În foarte mare măsură este posibil să plecăm în cantonament în Olanda. Avem făcute rezervări nu doar în Olanda, ci și în Austria și Slovenia. Problema nu este cu locația, ci cu echipele pe care ar trebui să le întâlnim pentru jocurile amicale. Noi ne dorim Olanda, este vorba de un cantonament foarte bun, în care se pregătește și naționala Olandei dar problema o reprezintă lipsa echipelor de valoare cu care să putem juca în acea perioadă”, a declarat președintele interimar al pandurilor, Mihai Stelescu.

    Acesta spune că tehnicianul Edi Iordănescu vrea ca în acest stagiu să joace și meciuri tari de verificare, astfel încât echipa să fie serios pusă la treabă. „Antrenorul își dorește 5 jocuri amicale și vrea, ca și noi, adversari buni. Dacă nu vom găsi adversarii pe care îi dorim, atunci avem și variantele Slovenia și Austria”, a spus Stelescu.

    Se mută sigur!

    Chiar dacă lucrările la Stadionul Municipal nu au demarat, este cert că echipa nu va mai juca la Târgu-Jiu în stagiunea viitoare. În acest sens, gorjenii s-au interesat de varianta Severin, acolo unde Pandurii a mai evoluat, iar în cel mai scurt timp se vor semna și actele. „Severinul este prima noastră opțiune pentru a ne disputa meciurile în sezonul viitor. Sperăm să se rezolve, să semnăm contractul în perioada imediat următoare și să avem și această problemă rezolvată cât mai curând”, a mai declarat Mihai Stelescu.

    Patru despărțiri sigure!

    Un număr de 14 jucători se aflau la final de contract cu Pandurii la finalul sezonului, așa că o parte dintre aceștia au și plecat. Este vorba de patru jucători care vor evolua în altă parte. „Deocamdată am semnat actele pentru patru jucători care sigur nu vor mai evolua la noi în sezonul următor. Este vorba de Eric, Matulevicius, Christou și Brata”, a declarat Mihai Stelescu.

    Trebuie spus că celor patru li se adaugă alți doi jucători, Dan Nistor și Mihai Pintilii, jucători care au revenit la echipele de care aparțineau, Evian și Al Hilal. Cert este că ambii jucători vor trebui să ajungă la echipele de care aparțin, să-și lămurească situația, dacă vor rămâne în loturile echipelor care le dau bani grei lunar, sau vor pleca spre alte echipe care ar fi dispuse să achite o parte bună din contracte. Așa că varianta unor reîmprumuturi la Târgu-Jiu pare de domeniul SF.

    Unii în așteptare

    Sunt și jucători care nu s-au grăbit să spună ferm dacă vor continua sau nu cu Pandurii. Aceștia merg la două capete, au în buzunar oferta pandurilor căreia nu i-au dat curs, însă și-au întins „antenele” și spre alte echipe unde să câștige mai bine. „Pentru mai mulți dintre jucătorii care și-au terminat contractele și pe care antrenorul îi mai dorește în continuare s-au înaintat oferte, dar aceștia nu au dat încă răspuns, mai așteaptă, probabil mai sunt și alte discuții pe care le poartă”, a încheiat Stelescu.

     

    Se pare că Pedro Mingote va continua la Târgu-Jiu, acesta semnând un nou contract ce va avea o valoare mult mai mică decât cea pe care a avut-o în ediția trecută. Astfel de la un contract de 10 mii de euro pe lună, Mingote ar fi ajuns undeva pe la 4.000 de euro lunar. 

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: