spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPercheziţii la persoane bănuite de tâlhării şi furturi din buzunare

    Percheziţii la persoane bănuite de tâlhării şi furturi din buzunare

    Polițiștii din Prahova, cu suportul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., efectuează în această dimineaţă 11 percheziții la persoane bănuite de săvârșirea mai multor tâlhării și furturi din buzunare . 7 mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

    Polițiștii de investigații criminale din Ploiești, sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale, efectuează 11 percheziții în municipiu, la persoane bănuite de săvârșirea mai multor tâlhării și furturi din buzunare. Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie – decembrie a.c., persoanele bănuite ar fi participat la săvârșirea mai multor tâlhării și furturi din buzunare, comise în municipiul Ploiești. Acestea acționau, cu precădere, în mediul stradal, deposedând victimele de bunuri precum telefoane mobile și portofele.

    Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 8.000 de lei. 7 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul poliției.

    Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. La acțiuni participă și lucrători ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova și ai Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: