spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPleacă şi Vukas?

    Pleacă şi Vukas?

    Extrema Energiei, Milan Vukas, a fost unul din jucătorii cei mai protejaţi de către persoanele importante de la clubul gorjean. Poate jucătorului sârb i s-au permis mai multe şi pentru că a avut o problemă medicală destul de gravă. Acum, sub „regimul” lui Liviu Andrieş, jucătorul venit la Târgu-Jiu în urmă cu doi ani a început să strâmbe din nas. Mai mult, ieri, handbalistul a dat-o în bară. Principala lui problemă este că nu şi-a primit banii, aşa că i-a cerut socoteală antrenorului. Cu tupeu, Vukas vociferează veşnic, ceea ce nu e pe placul grupului de la Energia. Revenind la ziua de ieri, după antrenament, Andrieş i-a chemat pe toţi jucătorii la mijlocul terenului pentru o discuţie. Toată lumea a venit în jurul tehnicianului, doar Vukas cu o faţă plictisită s-a făcut că nu aude strigarea antrenorului. Chemat special într-un final, handbalistul s-a îndreptat spre grup cu o faţă mâhnită, semn că era nemulţumit. Din discuţii a reieşit că Vukas era nemulţumit de faptul că sunt întârzieri cu banii. Mai mult, a cerut ca clubul să-i plătească un examen RMN, imediat fiind contrazis de restul jucătorilor, care i-au transmis că ei au făcut aceste examene pe banii lor. Cert este că grupul de jucători de la Energia nu-l mai suportă pe jucător, aşa că acesta are şanse mari să plece.
    Mai mult, Vukas o zi se antrenează, alte două spune că este accidentat, iar după o astfel de atitudine Andrieş a început să aibă semnele lui de întrebare în privinţa jucătorului. Şi acest fapt l-a deranjat pe Vukas, care a şi reacţionat anormal, întorcându-i spatele lui Andrieş. Tehnicianul nu a dorit să comenteze, motivând că „sunt chestiuni de bucătărie internă”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: