spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPrimarul a premiat de Ziua Poliției Române! Peste 100 de polițiști ridicați...

    Primarul a premiat de Ziua Poliției Române! Peste 100 de polițiști ridicați în grad

    Primarul Cosmin Morega a oferit o plachetă aniversară comisarului șef adjunct al Poliției Motru ieri, de Ziua Poliției Române. În schimb, edilul municipiului a primit mulțumiți pentru buna colaborare și invitația de a participa la o activitatea realizată de polițiști, în zona centrală.

    Acesta nu a fost singurul gest al polițiștilor în ceastă zi de sărbătoare, de 25 martie, în Motru organizându-se mai multe activități, în care au fost implicați copii, adulți și membrii ai comunității.

    De altfel, pe 25 martie s-au împlinit 202 ani de atestare a Poliției Române.

    Ziua Poliției Române, a fost marcată cu avansarea în gradul profesional următor a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, în cadrul unei ședințe festive.

    Astfel, 106 polițiști au fost avansați în gradul profesional următor, la termen, dintre care 27 de ofițeri și 79 de agenți. De asemenea, 19 polițiști au fost avansați înainte de termen.

    În cadrul ședinței festive au fost premiați și câștigătorii competițiilor sportive organizate cu această ocazie. De asemenea, în continuare activităților, polițiștii au legat prietenii cu micii curioși, în timpul unui tur de prezentare a echipamentului și tehnicii poliției, care a avut loc în centrul orașului.

    „Pe lângă activitățile obișnuite pe care le desfășurăm, astăzi, doi dintre colegii noștri ne-au prezentat și o altfel de ”muncă” la rang de artă (la propriu). 10 dintre multele tablouri pictate de cei doi polițiști au fost expuse în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, unde au fost admirate în mod deosebit de elevii unei școli de arte. Ne-am ales cu foarte multe urări de ”la mulți ani” și gânduri bune din partea copiilor care nu pot fi altfel decât sinceri. Le mulțumim tuturor celor care au onorat invitația la ziua noastră și ne-au adus în semn de cadou simbolic zâmbete, strângeri de mână și bucurie”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: