spot_img
Altele
    AcasăNews AlertS-a cerut excluderea Alinei Popescu din Partidul România Unită

    S-a cerut excluderea Alinei Popescu din Partidul România Unită

    Biroul Politic Județean al filialei Gorj a Partidului România Unită s-a întrunit duminică, 19 martie 2017, într-o ședință extraordinară. În urma recentelor evenimente care s-au petrecut în sânul partidului nostru, forul de conducere al PRU Gorj, ales statutar, a adoptat câteva măsuri organizatorice, a trasat anumite direcții pe care le vom aborda în perioada următoare și, totodată, a luat două decizii importante, mai ales în contextul actual.

    În urma reclamațiilor primite din partea mai multor colegi privind amenințările care le-au fost adresate de către domnișoara Popescu Alina, cea care pretinde că este ”președinte interimar” deși această funcție nu există niciunde în statutul PRU aprobat de Tribunalul București, s-a cerut excluderea domnișoarei Popescu Alina din Partidul România Unită, această măsură fiind adoptată în unanimitate.

    Totodată, membri Biroului Politic Județean au stabilit un nou purtător de cuvânt al PRU, în persoana doamnei Violeta Bîjnea – vicepreședinte PRU Gorj.

    Dorim să precizăm faptul că, de acum înainte, amenințările vor fi rezolvate nu numai de forul legitim de conducere al PRU Gorj, ci și de instanțele de judecată.

    Sursa: Comunicat de presa PRU Gorj

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: