spot_img
26.8 C
Târgu Jiu
marți, iulie 2, 2024
Altele
    AcasăNews AlertScăpăm de taxa pe poluare, dar va fi mai dificil să recuperăm...

    Scăpăm de taxa pe poluare, dar va fi mai dificil să recuperăm banii deja dați

    Prin abrogarea OUG 9/2013 dispare şi procedura administrativă prin care se returnau banii plătiţi de cei care şi-au înmatriculat anterior maşinile.

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea ”Dragnea” pentru eliminarea a 102 taxe. Printre acestea se află şi timbrul de mediu. Până acum cei care îşi înmatriculau o maşină au continuat să o plătească, deşi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că taxa este discriminatorie şi a obligat statul român să restituie banii astfel încasaţi.

    Conform Mediafax însă, această măsură are şi un revers. La solicitarea Mediafax, avocatul Alexandru Răţoi-Pârvu a explicat că eliminarea timbrul de mediu, odată cu celelalte 101 taxe, va complica procedura de recuperare a banilor plătiţi de toţi cei ce şi-au înmatriculat anterior maşinile.

    „Abrogarea OUG nr. 9/2013, «cu modificările şi completările ulterioare» presupune şi eliminarea procedurii administrative «perfecţionate şi simplificate» de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de articolul 12 din acest act normativ. Această procedură, introdusă prin Ordonanţa din 31 August 2015, avea calităţi indiscutabile, care reprezentau, în egală măsură, un «avans» serios faţă de reglementarea anterioară: permitea restituirea integrală a taxelor achitate în temeiul unor legi şi ordonanţe adoptate cu încălcarea dreptului european – OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012, prin parcurgerea unei simple proceduri administrative şi depunerea unui dosar la Fisc”, a declarat, pentru Mediafax, Alexandru Răţoi-Pârvu, avocat în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Avocaţi „Piperea şi Asociaţii”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!