AcasăNews AlertSpania: Românul care a împușcat trei foști colegi și un polițist a...

Spania: Românul care a împușcat trei foști colegi și un polițist a fost eutanasiat la cerere

Atacatorul din Tarragona, românul Eugen Sabău, a fost eutanasiat la Spitalul Penitenciarului Terrassa, după ce a suferit o „tetraplegie ireversibilă cu dureri constante și persistente” în urma unui foc de armă. El este primul deținut preventiv din Spania care a murit în mod asistat, la cerere, fără să fi fost judecat, relatează antena3.com.

Evenimentele care l-au lăsat în această stare s-au petrecut pe 14 decembrie, când bărbatul a intrat în firma de securitate unde lucrase și a împușcat trei persoane, care au trebuit să fie spitalizate. Ulterior, autoritățile au demarat un dispozitiv de căutare a suspectului care a tras și a reușit să-l neutralizeze într-o casă de la periferia orașului Riudoms (Tarragona). Pe lângă cei trei colegi, lui Sabău i-a căzut victimă și un polițist, pe care l-a împușcat în timpul altercației.

În cursul zilei de luni, inculpatul a cerut eliberarea provizorie înainte de a primi eutanasia, dar magistratul a respins cererea deoarece bărbatul ar fi fost internat într-un spital obișnuit, fără supraveghere polițienească, „unde orice terț, membru al familiei sau prieten, ar putea să aibă acces cu ușurință și să-i faciliteze evadarea”.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente