spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăNews AlertStart la joc!

    Start la joc!

    Gorjenii demarează în noul sezon în deplasare la Mediaş

    Chinul fotbaliştilor a luat sfârşit, de acum încolo începe show-ul. Fotbalul românesc revine în prim plan, iar primul contact este cu o întrecere apărută în această vară, Cupa Ligii. Ei bine, Pandurii debutează în noul sezon la Mediaş în optimile acestei competiţii care se anunţă a fi extrem de interesantă. „Sunt super-încântat de această competiţie nouă pentru că cel mai bun antrenament este jocul”, a comentat Petre Grigoraş referindu-se la Cupa Ligii. „Mergem la victorie la Mediaş”, spune şi preşedintele Mihai Prunariu. Meciul de la Mediaş va începe la ora 18:00 şi va fi în direct pe Look Tv.

    Planuri mari

    Gorjenii tratează cu maximă seriozitate acest prim meci oficial. „Este o competiţie nouă, debutăm în Cupa Ligii la Mediaş. Venim după stagiul de pregătire din Austria, mergem să câştigăm. Este un trofeul nou, premii puse la bătaie, aşa că pe criza aceasta orice ban e bun”, spune şi preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu. Starea de spirit în lotul pandurilor e bună. „Meciurile amicale nu seamănă cu cele oficiale, dar victoriile din partidele de verificare ne-au dat un moral bun şi totodată am şi văzut nivelul de pregătire la care ne aflăm şi care este bun. Atmosfera este foarte bună la echipă, suntem pregătiţi să demonstrăm suporterilor şi celor care ţin cu Pandurii că avem un lot valoros şi o bancă tehnică la fel de valoroasă. Îmi place cum se mişcă echipa, am văzut două jocuri. Atmosfera e foarte bună. Am încredere în Petre Grigoraş, va miza pe cel mai bun 11 la fiecare joc”, a mai declarat Prunariu. Şi antrenorul Petre Grigoraş este optimist. „Este o echipă incomodă pentru oricine merge la Mediaş, trebuie să tratăm foarte serios această partidă. Problema noastră e că venim după două cantonamente aproape legate, dar mergem cu toată echipa. Mergem să ne calificăm mai departe”, spune Grigoraş. La începutul pregătirilor, Pandurii şi Gaz Metan s-au mai întâlnit într-un meci amical la Mediaş, câştigat de olteni cu 1-0. „Sunt convins că Mediaşul nu va semăna cu cel întâlnit în amicalul din această vară. Chiar dacă a pierdut în această vară nişte jucători, rămâne o echipă greu de învins pe teren propriu. Este o periculoasă, grea, care anul trecut a luat puncte tuturor echipelor mari din faţă, Astra, Petrolul, Steaua, chiar şi Pandurilor”, a mai declarat Grig.

    Probleme de lot

    Tehnicianul pandurilor are şi mici probleme cu care se confruntă înaintea meciului de la Mediaş. Deşi se află alături de echipă, Dan Nistor nu e sigur dacă va juca, acestuia nesosindu-i cartea verde. În plus, Nicandro Breeveld este accidentat, la fel ca şi Cornel Predesccu. „Au rămas în afara lotului pentru meciul acesta Mingote, Silviu Pană, care nu mai este jucătorul nostru, Ciucur, care mai mult ca sigur va fi împrumutat la Iaşi, Pârvulescu, căruia nu i-au fost încă rezolvate actele, Breeveld, care este accidentat şi poate lipsi şi în prima etapă de campionat după ce s-a accidentat la ultimul meci şi a şi fost trimis acasă mai devreme cu două zile. Cornel Predescu are o situaţie mai delicată după accidentarea lungă suferită, cu el trebuie să avem răbdare”, a mai declarat Grig.

    „Ar fi fost şi mai bine, dacă această etapă de Cupa Ligii ar fi fost după prima etapă din Liga 1. În rest, sunt încântat, este o competiţie în care sunt şi premii. Este foarte important să nu se joace de dragul de a se juca. E o competiţie în care există şi recompense, o competiţie pe care eu o salut. E bine să jucăm şi noi mai multe meciuri, ca în străinătate”, Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: