spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertStrategie greu de realizat la Pandurii!

    Strategie greu de realizat la Pandurii!

    Edi Iordănescu despre campania din această vară: „Eu vreau ca atunci când plec în cantonament să am lotul format în proporție de 99%”

    Nu s-a terminat încă sezonul și deja gândurile celor de la Pandurii zboară spre ceea ce se va întâmpla din vară încolo. Cel mai probabil se va căuta un președinte nou, în vizor fiind șeful echipei care este pe primul loc în acest moment în Liga 1, Narcis Răducan. Cert este că antrenorul Edi Iordănescu vrea ca în cel mai scurt timp după finalul campionatului să pună bazele lotului cu care va aborda stagiunea viitoare. „Eu unde vreau să mă implic, este la selecție, la programul echipei, la deciziile la tot ceea ce înseamnă echipa și mă refer la jucători”, spune Edi Iordănescu.

    Vrea transferuri rapide

    Din punctul de vedere al lui Edi Iordănescu, lotul pentru stagiunea viitoare trebuie să se creioneze repede. deocamdată, prin suspendarea lui Eugen Pârvulescu, de problemele interne se ocupă Mihai Stelescu sub atenta monitorizare a unei persoane ce nu are treabă cu fenomenul fotbalistic. Totuși, actualul sezon nu s-a încheiat, așa că este timp pentru ca lucrurile să fie în regulă pentru stagiunea viitoare. „Sunt multe lucruri care trebuie pregătite pentru viitorul sezon. Mă refer la cantonamente, la periodizare, sunt aspecte care ne aparțin dar sunt în legătură cu cantonamentul. Mă refer și la selecția de jucători”, spune Iordănescu. Acesta își dorește cât mai repede să se facă transferurile dorite aducând în discuție situația creată în iarnă. „Sper să nu mi se întâmple ce mi s-a întâmplat până acum, am stat până în ultima zi și am transferat jucători, și mă refer la fundași centrali, pe ultima sută de metri. Eu am mai spus și fostului președinte, căruia îi mulțumesc pentru susținerea pe care am primit-o în această perioadă, la fel și actualului, cu care am o relație bună, pe care-l știam dinainte să vin în această funcție și care e un om dedicat și sincer, că îmi doresc foarte tare să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat în trecut și se întâmplă în mare parte din fotbalul românesc. Eu vreau ca atunci când plec în cantonament să am lotul format în proporție de 99% și să plec cu toată echipa, nu cum s-a întâmplat acum, doi au venit la reunire, doi la plecarea în primul cantonament, doi în cel de-al doilea și unul cu o zi înaintea primului meci”, a declarat Iordănescu. Acesta spune că transferuri făcute în timp util asigură pe de o parte și o omogenizare a echipei. „Vrem să avem coerență, consistență în joc, organizare… Nu este ușor… Sunt multe de realizat, de adus jucători, de stabilit amicale, de văzut dacă aplicăm un sistem nou, să fie toți jucătorii să se familiarizeze cu el, să știe pozițiile, fiecare jucător cu rolul lui. Cine nu se pricepe, nu înțelege, zice că sunt vorbe. Sunt detaliile care fac diferența la final”, a mai spus Edi Iordănescu.

    Pe cine aduce?

    Sunt și jucători care sunt la final de contract cu Pandurii și care sunt doriți la echipă. Antrenorul pandurilor spune că a creionat lista cu jucătorii care să continue, însă deocamdată nu s-a prelungit nicio înțelegere, actuala conducere în frunte cu Mihai Stelescu și probabil omul Ioana se ocupă de discuții. „Deja am o listă cu jucători pe posturile unde am avea nevoie, vedem si cum vor decurge discuțiile cu jucătorii care mai sunt șanse să rămână aici. Deja s-au demarat discuțiile cu diverși jucători pentru prelungirea acordurilor, contractelor. Negociază președintele cu jucătorii, e clar că nu sunt eu cel care negociez, eu doar am spus jucătorii de care am nevoie. Eu nu particip la discuții și nu pot să spun dacă mai este și altcineva alături de președinte la negocieri. Eu doar am spus care sunt jucătorii pe care mi-i doresc în continuare și, în limita în care li se îndeplinesc pretențiile financiare în limita care și-o permite clubul fără depășirea bugetului, mă refer la un plafon salarial, la o medie a salariilor, îmi doresc să se ajungă la acorduri cu acești băieți pe care eu mă bazez”, a mai spus Iordănescu.

    Se apropie finala

    Mai sunt câteva zile până la marea finală a Cupei Ligii. Miercuri, 20 mai de la ora 20:00, Pandurii va întâlni Steaua în finala Cupei Ligii, iar gorjenii deja se gândesc la acel mare eveniment ce va avea loc pe Național Arena. „Ne dorim să câștigăm trofeul, este prima finală din istoria acestei echipe”, a declarat Edi Iordănescu. Este posibil ca oficialii echipei gorjene să ofere o mie de bilete gratuit fanilor care doresc să meargă pe Național Arena la finală. La finală va fi prezent pe Național Arena și președintele suspendat Eugen Pârvulescu, cel care alături de Mihai Prunariu au contribuit la această uriașă performanță din postura pe care au ocupat-o în cadrul clubului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: