spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSucces de şase puncte !

    Succes de şase puncte !

    Gorjenii au câştigat dramatic pe terenul contracandidatei la locul 4, Dinamo

    Finala pentru locul 4 a fost câştigată de Pandurii, dar asta nu e suficient pentru ca echipa târgujiană să se califice în Europa League. Gorjenii s-au impus pe terenul lui Dinamo, însă nu au şi sacii urcaţi în căruţă. Mai sunt de jucat 10 etape în care oltenii mai au de recuperat şi un punct în faţa lui Dinamo pentru că la final dacă cele două echipe vor fi la egalitate de puncte, Pandurii va fi mai sus în clasament datorită rezultatelor directe, două victorii mari. Ultimul succes a fost de-a dreptul superb, dramatic şi important, un succes care a descătuşat echipa olteană. „Acum avem în continuare şanse la cupele europene”, spune Buleică.

    Spectacol pe final…

    Ei bine, miza meciului a fost mare. Gorjenii nu aveau voie să piardă pe terenul lui Dinamo, în timp ce un egal îi ţinea în continuare cu şanse în cursa europeană. Dar, pentru că au crezut în şansa şi forţele lor, oltenii au fost răsplătiţi la final cu trei puncte mari cât Casa Poporului pentru că au ajuns să le sufle în ceafă dinamoviştilor care se credeau deja scăpaţi în câştigători ai cursei pentru locul 4. Meciul a început de la 0-1. După un şut telefonat al lui Rotariu, rezolvat de Gliwa, oltenii au dat lovitura. Distefano i-a furat mingea lui Boubacar în colţul terenului, i-a pasat lui Giusti care nu l-a iertat pe Bălgrădean. Era 0-1 şi se contura o surpriză. Pandurii juca bine, controla jocul la mijlocul terenului, în timp ce Dinamo avea grave probleme de progresie în jumătatea olteană. Conştienţi că un joc tactic pragmatic le poate aduce multe, oltenii s-au apărat conştiincios, dinamoviştii nu găseau calea spre gol, aşa că prima parte era dominată tactic de trupa lui Cristi Pustai. Şuturile lui Rus, Lazăr sau Ţucudean nu i-au pus probleme lui Gliwa care a reuşit să le pareze de fiecare dată. Pe contraatac, oltenii puteau să marcheze, dar Giusti a trimis la 10 centimetrii de buturile lui Bălgrădean.

    După pauză, oltenii nu au mai avut aceeaşi vivacitate, au început să piardă duelurile unu la unu, iar gazdele au prins curaj. Intrat în prima parte pe final în locul lui Matei, atacantul Bilinski le-a făcut viaţa amară pandurilor. După vreo trei ratări, polonezul şi-a învins conaţionalul dintre buturile pandurilor. Era minutul 70 când Erico a ratat o minge la mijlocul terenului, mingea a ajuns la Ţucudean care mai departe i-a pasat lui Bilinski iar acesta a plasat mingea pe lângă Gliwa. De aici încolo a fost adevărat spectacol. Gorjenii au dat replica imediat, după şapte minute, Ciucur a scăpat pe dreapta, a centrat în careu până la Momcilovic care a şutat cu sete pentru 1-2. lucrurile nu erau terminate pentru că Bilinski a mai marcat o dată, după ce l-a fentat pe Paraskevas a tras de la 20 de metri şi a marcat pentru 2-2. Când nimeni nu se mai aştepta, la ultima fază a jocului, în minutul 94 gorjenii au dat lovitura de graţie. Nistor a centrat iar Elton a reluat cu capul în poarta lui Bălgrădean rămas fără reacţie. S-a terminat 2-3, o horă a bucuriei la mijlocul terenului ce aducea aminte de episodul Braga dar înainte de toate o victorie uriaşă cu care Pandurii a revenit cu şanse reale în cursa pentru locul 4.

    Apărarea a comis-o din nou

    Din păcate, fundaşii pandurilor au comis-o din nou cu efect pe tabelă. La primul gol a greşit Erico, iar la al doilea Paraskevas. „Încă mai greşim în faza defensivă şi chiar dacă am condus de două ori am fost egalaţi exact pe greşeli pe zona centrală, lucru care mă îngrijorează şi cât mai degrabă trebuie să găsim soluţii. N-avem ce face, trebuie să le găsim din mers”, a comentat la final, Cristi Pustai. Tot în meciul acesta un alt fundaş al pandurilor a făcut-o lată. În minutul 66, Doru Bratu a primit cartonaş roşu din partea lui Cristi Balaj pentru că în momentul în care se afla la încălzire pe marginea terenului i-a adresat cuvinte jignitoare arbitrului asistent Octavian Şovre.

    „A fost o partidă de şase puncte în lupta pentru Europa League şi mă bucur că am câştigat-o”, Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv Pandurii

    „Am avut mult ghinion, am luat trei goluri destul de ciudate. Ne aşteptam să avem un meci foarte disputat. Mergem mai departe, şi înainte de meciul cu Steaua din campionat am avut un meci slab. Poate vom avea un meci foarte bun joi cu Steaua. Am pierdut nemeritat, un egal ar fi fost mai echitabil. Suntem în reconstrucţie, cu mulţi jucători tineri. Suporterii înţeleg, suntem pe un loc 4, unde nu am mai fost de mulţi ani de zile”, Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo

    „E o durere apăsătoare. Am pierdut o luptă, sper să pot ridica moralul jucătorilor pentru partida din Cupă cu Steaua. Sperăm că putem să terminăm pe locul 4. Cred că era echitabil un 2-2. Am întâlnit o echipă foarte bună, care şi-a jucat poate ultima şansă pentru un loc în cupele europene. Nu e uşor să pierzi la ultima fază. Indiferent de rezultat, important e că jucătorii noştri au atitudine şi dăruire până în ultima secundă”, Flavius Stoican, antrenor Dinamo

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: