spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Suntem încă departe de ceea ce-mi doresc"

    „Suntem încă departe de ceea ce-mi doresc”

    Gorjenii sunt deficitari la organizarea în sistemul defensiv

    Edi Iordănescu a intrat în linie dreaptă cu pregătirea echipei Pandurii în Turcia. O săptămână mai au la dispoziție gorjenii pentru a se încărca din punct de vedere fizic și fotbalistic, după care vor reveni în țară și vor căuta să pună la punct micile probleme care vor mai fi în jocul echipei. „Este o perioadă încărcată, și deși am avut o perioadă la dispoziție eu spun că nu mi-au fost de ajuns zilele. Suntem departe de ce îmi doresc, sunt multe de remediat”, a declarat antrenorul pandurilor, Edi Iordănescu.

    A umblat la organizarea defensivă

    Din momentul în care a acceptat să preia Pandurii, Edi Iordănescu a apreciat valoarea lotului echipei gorjene. „Este un grup pe care îl știam, este un grup care are calitate, potențial atât individual cât și ca grup. Cred mult în acest grup”, continuă să spună Edi Iordănescu. Situația echipei nu este deloc roză, este o situație ingrată. „Avem multe de reglat, avem multe de construit și consolidat, trebuie ca până la debut să fim într-o formă cât mai bună cu o organizare bună de joc. Debutul e de foc, cu Dinamo, Craiova, la CFR, tot afară la Ceahlăul după care vine Steaua acasă”, a comentat Iordănescu. Acesta spune că a umblat și continuă să încerce să regleze automatismele din apărare. „Echipa a terminat turul pe 12, loc prost în clasament, multe goluri primite și puține goluri marcate. S-a suferit mult la organizarea defensivă , este a șasea cea mai slabă apărare. Eficiența a fost limitată”, a mai adăugat Edi Iordănescu.

    Campionatul primează

    În acest moment, situația pandurilor în clasament este foarte complicată, gorjenii ocupând locul 12 în clasament la egalitate de puncte cu o echipă care se află pe loc retrogradabil. Astfel, returul se anunță a fi unul de foc. „Cupa Ligii este un obiectiv, avem o dublă manșă cu Dinamo, echipă cu pretenții care se agață de acest trofeu. Și noi vrem să ajungem în finală. Dar, principalul obiectiv este salvarea de la retrogradare. Suntem pe locul 12, suntem într-o poziție foarte ingrată, aceasta este realitatea”, a mai spus Iordănescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: