spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Ne-am trezit la realitate"

    „Ne-am trezit la realitate”

    Gorjenii sunt serios angrenați în lupta pentru evitarea retrogradării, așa că toate meciurile de acum încolo vor fi adevărate finale

    Lupta pentru supraviețuire în Liga 1 este extrem de dură. Aproape toate echipele de jos reușesc să câștige puncte, astfel că lupta pentru evitarea matineului este foarte dură. În horă sunt angrenate toate echipele de la locul 7 în jos pentru că distanța între locul 7 și primul loc retrogradabil e doar de șase puncte, așa că orice se poate întâmpla în cele 11 etape rămase. Resemnat, Edi Iordănescu recunoaște că și echipa lui după ultimele două eșecuri se află în această horă a disperării. „Ne-am trezit la realitate în această săptămână și trebuie să înțelegem că doar prin muncă și seriozitate putem să avem continuitate și să reușim să scoatem echipa din situația în care este”, spune Edward Iordănescu.

    „Capul în pământ”

    Edi Iordănescu a repetat într-una de când a început campionatul că această luptă pentru evitarea retrogradării este foarte grea. Chiar și după victoriile cu Steaua și Dinamo tehnicianul menționa că echipa lui nu are sacii urcați în căruță, semn că se temea cumva de o relaxare a echipei. Iar această delăsare, dacă poate fi catalogată așa, îi costă acum pe gorjeni, Pandurii fiind la un singur punct de un loc retrogradabil. Așa că antrenorul Edi Iordănescu va folosi această vacanță din Liga 1 pentru a-și pregăti echipa pentru asaltul final în timp ce-și îndeamnă elevii la meditație. „În această perioadă trebuie să punem capul în pământ, să fim modești, să nu mai stăm cu nasul pe sus”, este mesajul lui Edi Iordănescu. Acesta continuă repetând obsesiv ceea ce-și dorește cel mai mult: eficiență. „Vom avea timp să analizăm și greșelile pe care le-am făcut, să lucrăm și la latura mentală și cea fizică și la primul meci la reluarea campionatului să redevenim acea echipă care joacă un fotbal de calitate și eficient”, a mai declarat Edward Iordănescu.

    Umblă și la organizarea jocului

    Un mare minus al pandurilor în testele picate cu Viitorul și Gaz Metan Mediaș a fost organizarea jocului. „În multe momente am jucat într-un mod haotic, lipsiți de claritate, lipsiți de idei”, mai spune Edi Iordănescu. Aceste probleme în joc trebuie rezolvate pentru că nu e normal să ai posesia, să ataci continuu dar să o faci fără a pune în pericol poarta adversă. Chiar și antrenorul a sesizat aceste probleme în meciul cu Mediașul. „Adversarul s-a pus pe două linii, noi nu am găsit soluții să reușim să-i deschidem. Am avut peste 30 de faze fixe, momente statice și nu am reușit să marcăm, iar adversarul a avut una sau două situații din care în una a marcat. Ăsta-i fotbalul, te pedepsește și în momentul de față trebuie să recunoaștem că ne-am întors ceea ce arătam în turul campionatului. Am luat-o de la capăt și nu e ceea ce ne dorim”, a mai spus Edi Iordănescu. Tot în ceea ce privește organizarea de joc în faza defensivă, Iordănescu amintește și de faza golului primit de la Gaz Metan. „Când iei gol din fază fixă e lipsă de concentrare, lipsă de atenție la omul din marcaj. Vom analiza. Eu nu critic public jucătorii, voi nominaliza la analiza video pe care o voi face. E păcat, în primul rând, de munca lor. Muncești 90 de minute să duci mingile în careu să o bagi în poartă și are adversarul o fază fixă și aia se închide cu gol”, a mai punctat Iordănescu junior.

    De azi revin la muncă

    După eșecul de acasă cu Mediaș, Edi Iordănescu și-a trimis elevii într-o vacanță de câteva zile pentru a-și mai reveni din punct de vedere fizic. Dar, de astăzi, fotbaliștii vor reveni la pregătire, urmând a se antrena la Târgu-Jiu în perioada următoare până la meciul din deplasare de la Ploiești și Petrolul, joc programat pentru luni, 6 aprilie de la ora 20.30.

    „Echipa își va reveni, are potențial. Eu am mare încredere în tânărul nostru tehnician, în echipă, în toți jucătorii. Sunt foarte convins că ne vom reveni și vom reuși să obținem punctele necesare de-a ne îndepărta de zona aceasta urâtă a clasamentului. Am și jucat din 3 în 3 zile, efortul a fost mare”, Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: