spot_img
16.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Viciere de rezultat la Giurgiu"

    „Viciere de rezultat la Giurgiu”

    Grig susţine: „Doamne-Doamne a ţinut cu Astra”

    Pandurii a făcut un meci bun la Giurgiu, dar nu a câştigat. „Am jucat în inferioritate numerică, dar cred că asta nu s-a văzut. Nu ştiu dacă ăsta este rezultatul corect. Puteam să ne desprindem la 2-0, am avut ocazii, am avut trei bare”, a comentat Grigoraş. Supărat şi pe lipsa şansei, golul echipei gazdă venind pe final de joc, gorjenii regretă rezultatul final. „Din păcate, noi plecăm cu 0 puncte de aici, aspectul jocului a fost în favoarea noastră, meritam să plecăm cu 3 puncte. Şi egalul nu era corect, meritam clar victoria”, a mai spus Grigoraş.

    Îşi felicită echipa

    Evoluţia entuziasmată a pandurilor din primele 45 de minute îl fac pe Grig să spună clar că trupa sa a făcut un meci foarte bun. „Am avut multe ocazii de gol, dar Doamne-Doamne a ţinut cu Astra. Şi la 1-1 am avut ocazie să facem 2-1, am avut trei bare plus alte multe ocazii. Echipa s-a prezentat bine, jucând în inferioritate numerică, am făcut greşeli pe final şi am cedat. Să vedem cum s-au marcat cele două goluri ale lor, pare să fie ceva probleme şi la acele goluri. Îmi pare rău pentru efortul făcut de jucători. Trebuia să câştigăm, nici măcar egal. Am plecat cu coada între picioare şi plini de nervi”, a mai spus Grig.

    Rezultat influenţat de arbitraj !

    Şi preşedintele pandurilor, Mihai Prunariu a vorbit despre acest joc. „Am făcut un meci bun, am dominat în prima repriză de o manieră evidentă, am avut şi neşansa de a trimite de trei ori mingea în bară. Curat ghinion. Dar balanţa a fost înclinată de arbitraj, a fost viciere de rezultat din punctul meu de vedere. Nu trebuia să pierdem, dar Astra a fost ajutată şi ne-a învins”, a mai declarat Prunariu.

    Şi gazdele au recunoscut

    La finalul partidei, patronul Astrei, Ioan Niculae a fost ferm. „Nu meritam să câştigăm. La cum am jucat meritam să pierdem. Am o echipă de mercenari, să le fie ruşine. E cel mai prost meci al acestei echipe, nu la mai dau prime”, a comentat Ioan Niculae. În schimb, preşedintele Astrei, Dinu Gheorghe era mulţumit de rezultat. „Acest succes este mai important decât cel împotriva lui Lyon. Sunt mulţumit”, a declarat Dinu „Vamă”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: