spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Victorie cu orice preţ cu Mioveniul"

    „Victorie cu orice preţ cu Mioveniul”

    Mai sunt zile bune până la meciul dintre Pandurii şi CS Mioveni. Luni seara de la ora 21.00 cele două echipe se vor lupta pentru cele trei puncte puse în joc, puncte destul de importante în economia clasamentului Ligii 1 la fotbal. Dacă cei de la Mioveni vor să iasă din zona minată a ierarhiei, gorjenii caută cu disperare punctele pentru a avea linişte şi puls normal înaintea unei serii de meciuri infernal de grele.

    Ei cu speranţa, noi cu tremuratul

    Pandurii se află în cantonament la Sibiu, acolo unde Grigoraş îi toacă pe jucători la capitol fizic. Tot acolo, Grig vrea să-i facă pe jucători să realizeze că doar victoria contează în acest meci de luni cu Mioveniul. „Vine meciul cu Mioveniul şi trebuie să ne mobilizăm pentru că e un joc delicat şi important”, spune Grig. Acesta anticipează cam cum gândesc şi cei de la Mioveni. „Sunt convins că şi ei se gândesc că au posibilitatea să intre în cărţi şi să scoată un rezultat bun”, a mai comentat Grig. De fapt care e planul de bătaie al lui Grigoraş? Simplu: vrea să ia trei puncte pentru liniştea echipei. „Noi pe de altă parte, dacă vom câştiga avem o linişte relativă pentru meciurile viitoare. Avem la Steaua, apoi vine Astra o echipă puternică, ne ducem la Târgu Mureş după care avem două meciuri grele cu Mediaş şi U Cluj acasă. O să vină şi meciuri dificile în care nu ştim ce se întâmplă”, a mai spus Grigoraş.

    Despre adversari, tehnicianul spune că au individualităţi care pot crea probleme. „Rică, Dică, Cipi Tănase sunt jucători care nu întâmplător au ajuns pe la loturile naţionale. Au jucători cu experienţă, echipă bună dar care nu-şi găsise identitatea în primele etape, nu-şi găsise ritmul, dar cu această schimbare de antrenor s-au descătuşat. Aţi văzut evoluţia per total, dătătoare de speranţe şi tremurături pentru noi”, a mai spus Grigoraş. Tot principalul pandurilor susţine că ar fi bine ca trupa lui să continue să rămâă în plutonul fruntaş. „Este cel mai important joc cu Mioveni, vin şi ei după o victorie clară cu Mediaş, cu un antrenor nou şi o altă stare de spirit. Nu aş vrea să călcăm strâmb, ar fi extraordinar de bine să avem victorie, să rămânem sus în clasament şi plus la adevăr. Pentru mine este extraordinar de important acest joc”, a mai comentat Grigoraş.

    Zvonko dă în Grig

    Rezultatele sunt cartea de vizită a oricărui antrenor. Aşa se face că avându-l pe bancă pe Grig, cei de la Pandurii au avut o evoluţie bună. Marin Condescu poate să fie mulţumit că a tras cartea câştigătoare după mai multe alegeri neinspirate la nivelul băncii tehnice. Totuşi, Grig nu este la inima tuturor, impresarul Zvonko Milojkovic luându-se de antrenor în presa centrală de sport. Supărarea cea mare a impresarului vine după ce Stojan Vranjes a fost trimis la echipa a doua pe motiv că jucătorul a absentat nemotivat două zile de la antrenamente. „Incredibil, s-a trezit Grigoraş să pună piciorul în prag! După ce a îngropat pe Poli Iaşi de nu o să-şi revină această echipă nici în următorii doi ani, a fost acum descoperit la 200 de metri adâncime de către Condescu. Zici că e cărbune! De ce face el acum pe grozavul şi vrea să îi forţeze mâna lui Condescu, adică să aleagă între Vranjes şi antrenor? A uitat că doi jucători ai mei îi menţin echipa pe linia de plutire? Vranjes şi Stromajer marchează constant pentru Pandurii”, a spus impresarul sârb.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: