Echipa de handbal Energia a furnizat surpriza şi a câştigat cu 26-22 meciul contra celor de la HC Odorhei. A fost un joc în care oaspeţii nu au putut alinia cea mai bună garnitură, patru titulari fiind absenţi. Conjunctură favorabilă pentru Energia care s-a impus cu 26-22, a doua victorie din acest campionat. „A venit cu greu a doua victorie. Nu suntem încă în obiectivul pe care l-am stabilit, dar situația nu este chiar așa de rea. Urmează meciuri grele, dar sperăm ca după meciul de miercuri, unde vrem să obținem un rezultat bun, apoi urmează o perioadă mai mare unde avem nevoie și de odihnă pentru că avem 2-3 jucători accidentați și sperăm să revină pentru meciul cu Steaua de la Târgu-Jiu”, a declarat Doru Geamănu.
Şi antrenorul celor de la Odorhei a recunoscut faptul că echipa lui nu putea emite prea multe pretenţii. „Un joc mai deosebit din punctul nostru de vedere pentru că am început jocul cu o formulă pe care nu credeam că vom ajunge vreodată să o aliniem. Practic, am jucat fără linia de 9 metri, din diferite motive. Sigur, am început prin a ne gândi chiar la o victorie, dar mai realist vorbind, dintr-o situație grea ca aceasta speram să avem un spirit de echipă și un joc care să arate că suntem într-o situație grea și să lege puțin relațiile interumane, să fie pentru jucători o experiență dintr-o situație grea. Nu puteam să sperăm la mai mult. Cred că Energia merita victoria. Erau într-un moment în care se impunea. Suntem într-o formulă de campionat în care atât victoria cât și înfrângerea au o valoare relativă până la play-off. Vă doresc să aveți un parcurs bun și să ne întâlnim în play-off, când, de fapt, începe campionatul. Până atunci e un fel de bambilici electronic. E un campionat mai echilibrat, dar nu știu dacă și mai valoros. Se bea mai multă bere acasă, e mai spectaculos pentru spectatori. Nu cred că finalul campionatului redă exact valoarea echipelor, valoarea reală. E un clasament întâmplător. Ni s-a spus că se urmărește spectacolul, surprizele… Nu știu dacă noi, federația, suntem o televiziune… Trebuie creat un cadru mai echitabil pentru ceea ce se întâmplă. Nu știu dacă rolul unei federații este să creeze spectacol, acela e la Pro TV, aici e altceva”, a declarat Vlad Caba.
Energia: Șelaru, Bucătaru, Țenghea – Iancu (1), Nistor (4), Chiruț (7), Tîrzioru (3), Țuțu (4), Șoldănescu, Păunică (4), Mledenciu, Enache, Giotoiu (2), Dediu, Acatrinei, B. Mănescu (1). Antrenor: Sorin Bârză.
HC Odorhei: Szabo, Sz. Orban, Jokanovic – Ojleski (2), Mihalcea, Konya (1), Șipoș (4), Talas (1), Csog, Szasz (1), Onyejkwe (3), Markez (10). Antrenor: Vlad Caba.
Arbitri: Adrian Georgescu / Mihai Moldoveanu.
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 200

