spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBălăşoiu trage sfori pentru şefia Complexului Oltenia

    Bălăşoiu trage sfori pentru şefia Complexului Oltenia

    Chiar şi neînfiinţat, Complexul Energetic Oltenia va prezenta interese, în ceea ce înseamnă desemnarea specialiştilor ce vor face parte din echipa de conducere, dar şi a directorului executiv al societăţii. Cu un management privat sau nu, la Complexul Oltenia, preşedintele FNME Marin Condescu este un susţinător al lui Daniel Burlan, pentru desemnarea lui la conducerea noii entităţi, în timp ce alte surse susţin că favorit al Ministerului Economiei ar fi cel care ar fi trebuit să înfiinţeze Electra, Constantin Bălăşoiu.

    Contactat telefonic, în stilul caracteristic, managerul CE Craiova a negat o astfel de numire „fals, cine v-a dat informaţia nu v-a dat-o bine. Nu este vorba de a refuza sau negocia”. În ciuda negărilor făcute, chiar şi cu managementul privat ce va exista la Complexul Oltenia sau cu societatea de resurse umane ce va face selecţia specialiştilor, Constantin Bălăşoiu a dat de înţeles că nu ar refuza o astfel de ofertă „vor selecta şi vor alege directorul executiv al societăţii, va fi un consiliu de supraveghere. Întrebat ce va face după depunerea CV-ului şi după ofertare, Bălăşoiu a răspuns „dacă voi fi selectat, trebuie ca firma să ia o decizie. Nu ştiu ce fac”. Chiar şi dacă vrea să pară nevinovat şi modest, surse din cadrul Ministerului Economiei au precizat că „în minister se vorbeşte că el va fi desemnat pentru Complexul Oltenia. Se spune despre domnul Bălăşoiu că este deştept, că ştie meserie şi că este un specialist bun”. Însă ceea ce nu se vorbeşte pe la minister, mai exact ceea ce nu se vede este faptul că în situaţia în care va conduce Complexul Oltenia, Constantin Bălăşoiu îşi va proteja în continuare unitatea pe care a condus-o, Complexul Craiova. În prezent, dintre cele trei Complexuri Energetice, cel de la Craiova este cel mai slab, din punct de vedere al performanţelor, al investiţiilor, din perspectiva preţului de producţie al energiei „sunt ţinuţi în funcţiune pentru grupul de cogenerare, care asigură agentul termic la Craiova”, a precizat unul din specialiştii din sectorul energetic. Cu asemenea carte de vizită, cum se poate numi în fruntea Complexului Oltenia un astfel de manager?! Răspunsul este foarte simplu: susţinerea oferită de către consilierul personal al Ministrului Ariton, Tudor Şerban şi mai mult decât atât, cea venită din partea actualei puteri, Bălăşoiu fiind membru democrat liberal.

    Bălăşoiu e deştept!

    Că ţine cu unitatea pe care o conduce, nu este un lucru rău, însă mai dezavantajos ar fi dacă aşa ar proceda, când va conduce Complexul Oltenia. Iar primele indicii, legate de această ultimă variantă, deja se întrevăd. Cu toate că cele trei Complexuri Energetice, Turceni, Rovinari, Craiova şi SNLO vor face parte din Complexul Oltenia, entitate care, potrivit zvonurilor va fi condusă de Constantin Bălăşoiu, acesta preferă să fie indiferent faţă de situaţia economică a Societăţii Lignitului. Cu o cerere tot mai mare de cărbune, Bălăşoiu are pretenţia la mai mult cărbune, dar „se face” că nu ştie de restanţele de 133 milioane (1330 miliarde, lei vechi), pe care le datorează la SNLO. Oare asta înseamnă a fi un manager bun? Cu alte cuvinte, îi convine ideea că SNLO să fie „oaia neagră”, din ochii FMI, iar Complexul Craiova să apară, ca unitate fără probleme. Şi în relaţia avută cu Centrala Nucleară de la Cernavodă, Constantin Bălăşoiu a dat dovadă de inteligenţă. Cum unul din blocuri a intrat în revizie, managerul Constantin Bălăşoiu a încheiat un contract de întrajutorare cu Centrala, pe o anumită perioadă, pentru a le furniza energie. „Noi furnizăm energie pe o anumită perioadă la Cernavodă. Este un contract ce se practică între producătorii de energie. Sunt date confidenţiale. Nu vă pot spune”, a mai declarat Constantin Bălăşoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!