spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticCampanie în plină desfăşurare la Gorj

    Campanie în plină desfăşurare la Gorj

    La nivelul judeţului Gorj, USL a început campania electorală în forţă, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Membrii uniunii vor merge în teritoriu, pentru a împărţi materialele electorale şi speră ca oamenii să iasă în număr mare la vot. Şi primarii au fost puşi la treabă, Virgil Drăguşin, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, declarând că aceştia au obligaţia „să îşi legitimeze mandatul prin numărul de voturi cel puţin egal ca cel de la locale”.

    Campania electorală este în plină desfăşurare. Membrii Uniunii Social Liberale vor merge în teren pentru a împărţi materialele electorale, sperând astfel ca oamenii să vină în număr mare la vot. Purtătorul de cuvânt al PNL Gorj nu a negat faptul că şi la nivelul judeţului nostru, ca peste tot în ţară, se vor organiza mitinguri. „La nivelul judeţului Gorj, USL, partidele aflate în componenţa USL desfăşoară acţiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor pentru a fi prezenţi la referendum, pentru a dat un vot conştient, astfel că, începând cu 29 iulie România să iasă din această criză politică. În acest sens au fost distribuite materiale către toate organizaţiile locale, materiale electorale date şi prin intermediul PSD şi PNL. Urmează ca în zilele ce vin echipele de campanie ale USL să se deplaseze în teritoriu, în funcţie de evenimentele locale care au loc şi în judeţul Gorj. Sperăm să avem o prezenţă foarte numeroasă la vot, trebuie să îşi exprime această atitudine. Se preconizează, nu este cert, organizarea unui miting, cu participare masivă, pe regiune la Craiova, nu avem toate datele, şi nici certitudinea realizării acestuia, dar cu siguranţă vom afla în curând. Manifestări cu caracter electoral, cu participare masivă de cetăţeni sau de simpatizanţi ai USL se intenţionează să se organizeze şi în Gorj”, a spus Virgil Drăguşin.

    Primarii, puşi la treabă

    Nici primarii USL nu au scăpat de muncă. Acestea au obligaţia să organizeze referendumul exemplar, dar şi să scotă oamenii la vot. „Fiecare dintre primarii care şi-au câştigat sau recâştigat mandatul pe USL au obligaţia morală faţă de partidele care i-au susţinut de a se implica. Ei au obligaţia să îşi legitimeze mandatul prin numărul de voturi cel puţin egal ca cel de la locale. Dar cu siguranţă ei vor trebui să depună eforturi susţinute, pentru că nu mai lucrează în competiţie acum. Au o mai mare libertate. Cu toţii sunt motivaţi să se implice cu toate resursele umane în o cât mai bună prezenţă la referendum”, a adăugat Virgil Drăguşin, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: