spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticCârciumaru îi cere lui Dian să treacă la PSD

    Cârciumaru îi cere lui Dian să treacă la PSD

    La câteva zile după ce a fost înlocuit din funcţia de co-preşedinte al PNL Gorj, Dian Popescu este chemat pe faţă în PSD chiar de către liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru. Nici Ion Călinoiu, vicepreşedinte PSD la nivel naţional, nu s-a mai comportat ostil faţă de Dian Popescu după ce s-a zvonit că senatorul liberal ar intenţiona să treacă la UNPR, „satelitul” PSD. Dian Popescu susţine însă că nu pleacă din partid, deşi, la alegerile prezidenţiale, liberalii i-au reproşat că „trage” cu Victor Ponta, nu cu Klaus Iohannis de la PNL.

    carciumaru-dian-sediu-psd

    Deşi proaspăt îndepărtat de la şefia PNL Gorj, Dian Popescu nu pare să ducă lipsă de oferte pentru a intra în alte formaţiuni politice. După ce în urmă cu câteva zile, preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, declara că ar fi potrivită o variantă cu Dian Popescu la UNPR, acum şi Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, a declarat că uşile partidului sunt deschise pentru acesta. Cârciumaru susţine că a colaborat bine cu Dian Popescu în vremea în care funcţiona USL. Acesta afirmă că Dian Popescu poate să lase în urmă acum conflictele din interiorul PNL Gorj şi să treacă la PSD, unde, spune Cârciumaru atmosfera este una detensionată. „Dacă Dian Popescu îşi doreşte să vină la PSD, mâine, îl şi primim. Eu, din câte am colaborat cu dânsul, am constatat că este un om cu care te poţi înţelege, este un om pe care te poţi sprijini. Mă rog, că au existat conflicte în interiorul PNL, este treaba lor. Eu le spun tuturor că PSD este cu totul şi cu totul altceva, la noi atmosfera a fost propice, constructivă, o atmosferă pentru a te exprima, pentru a te face cunoscut ca om politic dacă doreşti. Dacă îşi doreşte, noi îl primim”, mai spune preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, care crede că Dian Popescu poate deveni şi mai cunoscut ca şi om politic. Deşi a declarat că rămâne membru în Comitetul Executiv Județean al PNL și că va face echipă alături de Tudor Barbu, surse din alianţa PSD-UNPR-PC susţin că Dian Popescu încearcă să îşi negocieze trecerea în formațiunea politică. Deocamdată nu se știe la care dintre partide, însă varianta UNPR pare a fi cea mai convenabilă pentru senator, acesta purtând discuţii în acest sens cu liderii UNPR de la nivel central.

    Pentru Călinoiu doar votul contează

    Vicepreşedintele PSD la nivel naţional, Ion Călinoiu, pare dispus să dea mâna cu senatorul Dian Popescu, în schimbul votului liberal din Parlament, la moţiunea de cenzură din 5 iunie. Deşi între cei doi au existat disensiuni de mai mulţi ani, Călinoiu susţine că l-ar accepta în alianţa PSD-UNPR pe Dian Popescu, dacă acesta va pleca din PNL. Potrivit unor surse, acesta ar trece la UNPR, partid aflat la guvernare alături de PSD. Mişcarea ar fi pe placul pesedistului Ion Călinoiu, deşi l-a considerat din totdeauna adversar pe Dian Popescu. Fostul liberal şef susţine, însă, că nu vrea să plece din PNL şi că va rămâne un simplu membru PNL, deocamdată nepurtând discuţii cu UNPR sau alte partide. Senatorul recunoaşte că dacă ar face acest pas ar ajuta PSD să întărească majoritatea din Parlament la moţiunea de cenzură din 5 iunie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: