Organizația PSD Gorj a transmis un comunicat de presă în care susține că Complexul Energetic Oltenia (CEO) reprezintă „singurul producător de energie care poate salva țara”, în contextul presiunilor din sistemul energetic și al discuțiilor privind reducerea consumului de energie în industrie. Social-democrații afirmă că „Complexul Energetic Oltenia nu reprezintă doar o companie din Gorj. Este una dintre principalele garanții ale stabilității energetice a României”, argumentând că grupurile pe bază de lignit pot asigura producția constantă de energie atunci când sursele regenerabile sau hidro sunt afectate de condițiile meteo. „Ceea ce nu a înțeles premierul demis Ilie Bolojan, dar nici miniștrii responsabili de energie din ultimii 10 ani, este faptul că sistemul energetic nu funcționează doar cu profit și pierdere, ci și cu disponibilitate, rezervă și siguranță în orele critice. O centrală pe cărbune poate fi scumpă dar necesară în anumite perioade, exact cum o mașină de pompieri costă bani chiar dacă nu produce venit în fiecare zi. (…)”, transmite IPJ Gorj.
În același comunicat, PSD Gorj critică dur politicile energetice din ultimii ani și susține că „nu poți vorbi despre securitate energetică în timp ce reduci capacitatea de producție internă și crești dependența de importuri”, acuzând lipsa unei strategii coerente în domeniu.
Vinovații dezastrului
Totodată, reprezentanții organizației județene încearcă să delimiteze responsabilitatea PSD de deciziile privind restructurarea Complexului Energetic Oltenia, publicând lista miniștrilor Energiei din perioada 2015-2026 și întrebând retoric: „Cine sunt cei care au scris și decis distrugerea Complexului Energetic Oltenia și a întregului sistem energetic național?”.
„Ca urmare a atacurilor susținute din ultima perioadă la adresa Partidului Social-Democrat și a liderilor PSD Gorj, a dezinformării grosonale lansate de cei care ar trebui trași la răspundere pentru această situație, pentru corecta informare a tuturor gorjenilor, trebuie spus cine au fost cei care au decis soarta Sistemului Energetic Național și, implicit, a Complexului Energetic Oltenia.
Ei sunt miniștrii care au coordonat Ministerul Energiei începând cu 2012:
– Victor Grigorescu (tehnocrat în guvernul Cioloș), noiembrie 2015 – ianuarie 2017
– ALDE Toma Petcu, ianuarie 2017 – ianuarie 2018
– ALDE Anton Anton, ianuarie 2018 – noiembrie 2019
– PNL Virgil Popescu, noiembrie 2019 – iunie 2023
– PNL Sebastin Burduja, iunie 2023 – iunie 2025
– PSD Bogdan Ivan, iunie 2025 –iunie 2026
– PNL Ilie Bolojan, iunie 2026 – prezent.
Deci, cine sunt cei care au scris și decis distrugerea Complexulu Energetic Otenia și a întregului sistem energetic național?! Din acest tablou nu trebuie să lipsească perioada de guvernare USR – PNL, timp în care a fost scris planul de închidere al Complexului Energetic Oltenia, unde și-au asumat în numele întregii țări închiderea producției pe cărbune până în 2026, deși acest lucru nu ne-a fost impus de către UE, dovadă că alte țări au prevăzut termene de închidere a capacităților pe cărbune mult mai îndelungate. Bagheta a fost în mâinile ministrului USR Cristian Ghinea, cel care a refuzat sistematic să transparentizeze documentul, deși în tot acest timp s-au făcut nenumărate demersuri pentru a se afla ce conține PNRR-ul trimis spre aprobare Comisiei Europene”, se mai arată în comunicatul transmis.
În același timp, formațiunea evidențiază că, în opinia sa, fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a fost „singurul ministru pe mandatul căruia s-a obținut o derogare de la termenul de închidere al grupurilor energetice de la CEO”.
Deși PSD Gorj susține că a avertizat în repetate rânduri asupra riscurilor pentru securitatea energetică, comunicatul evită să își asume responsabilitatea pentru faptul că partidul a făcut parte din mai multe guverne care au condus România în perioada în care au fost adoptate și implementate o parte dintre politicile energetice criticate în prezent.

