Deputatul PSD de Gorj, Claudiu Manta, critică USR pentru aplicarea „dublei măsuri” în ceea ce privește politica energetică, susținând că formațiunea critică în prezent efectele unor decizii pe care le-a susținut în perioada în care s-a aflat la guvernare.
Social-democratul afirmă că, în 2020, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) angajamente privind închiderea termocentralelor pe cărbune. Potrivit lui Manta, aceste măsuri au fost asumate fără o analiză suficientă a impactului asupra securității energetice a României.
În același timp, deputatul susține că PSD a depus un amendament la Legea decarbonizării prin care solicită amânarea închiderii grupurilor energetice până la punerea în funcțiune a unor capacități de producție care să le înlocuiască.
„În 2020, când era la guvernare, fostul ministru Ghinea a asumat prin PNRR închiderea termocentralelor pe cărbune, fără să se gândească la securitatea energetică a țării. Acum, când efectele acelor decizii se văd în sistemul energetic, iar PSD a depus amendament la Legea decarbonizării pentru a opri închiderea grupurilor energetice până la punerea în loc a unor alternative, USR sare și se bate cu pumnul în piept că ei sunt salvatorii energiei. Mai mult, vin acum cu proiecte și declarații despre redeschiderea unor capacități pe care tot ei au acceptat să fie închise. O contradicție greu de explicat”, a transmis Claudiu Manta.
Deputatul PSD le solicită reprezentanților USR să explice schimbarea de poziție și îi acuză că folosesc tema energiei în scop electoral.
„Până la urmă, voi când sunteți serioși, domnilor? Când ați semnat închiderea termocentralelor fără să vă pese de riscul ca România să ajungă dependentă de importuri și vulnerabilă în fața unei crize energetice? Sau acum, când se apropie campania electorală și țipați la TV că voi deschideți și ce nu se mai poate deschide?”, a mai declarat Claudiu Manta.

