Criza energetică traversată de România și măsurile de urgență adoptate de autorități au reaprins dezbaterea privind deciziile politice care, în ultimii ani, au influențat sectorul energetic. Pe fondul dezechilibrului dintre producție și consum, mai multe proiecte majore și politici publice sunt din nou analizate de specialiști și de actorii politici.
Printre subiectele intens discutate se află hidrocentralele începute în urmă cu decenii și rămase nefinalizate. Susținătorii acestor investiții afirmă că punerea lor în funcțiune ar fi contribuit la creșterea producției interne de energie. În același timp, legea privind finalizarea unor astfel de proiecte a fost contestată la Curtea Constituțională, inclusiv de USR, pe fondul unor dispute privind respectarea legislației de mediu și a procedurilor administrative.
Un alt punct aflat în centrul dezbaterii îl reprezintă procesul de închidere a exploatărilor de cărbune, inclus în angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, este asociat cu negocierea acestor obiective, iar criticii susțin că ritmul decarbonării a fost prea accelerat în raport cu dezvoltarea unor capacități alternative de producție, precum centralele pe gaze naturale.
În acest context, analiști din domeniul energiei avertizează că reducerea capacităților de producție convențională, înainte de punerea în funcțiune a unor surse noi, poate amplifica vulnerabilitatea sistemului energetic în perioadele în care apar probleme tehnice la unități importante de producție.
De asemenea, au existat controverse legate de proiectele hidroenergetice contestate în instanță de organizații de mediu, precum Greenpeace România, Bankwatch România sau Declic. Aceste organizații susțin că demersurile lor urmăresc respectarea legislației de mediu și protejarea ecosistemelor, în timp ce o parte dintre susținătorii proiectelor afirmă că întârzierile au afectat dezvoltarea capacităților energetice ale țării.
În plan politic, au fost formulate și critici la adresa unor decizii administrative privind exploatarea unor baraje, acestea fiind considerate de opozanți drept factori care au influențat gestionarea resurselor de apă și a infrastructurii energetice. Aceste acuzații au generat dispute între reprezentanții Guvernului, ai opoziției și organizațiile implicate.
În plină criză energetică, pe fondul măsurilor de urgență adoptate de Guvern pentru menținerea echilibrului în Sistemul Energetic Național, în spațiul public se reaprinde dezbaterea privind responsabilitatea politică pentru vulnerabilitățile acumulate în ultimii ani. Printre cei aflați în centrul criticilor se numără reprezentanții USR, acuzați de adversarii politici că au susținut sau promovat decizii care au redus capacitatea României de a-și asigura independența energetică.
Unul dintre cele mai invocate exemple este blocarea proiectelor hidroenergetice începute cu zeci de ani în urmă. Susținătorii acestor investiții afirmă că finalizarea hidrocentralelor ar fi adus în sistem o cantitate importantă de energie produsă intern, însă proiectele au rămas ani la rând în impas din cauza litigiilor privind protecția mediului. În acest context, contestarea la Curtea Constituțională a legii care urmărea accelerarea finalizării unor hidrocentrale este prezentată de criticii USR drept o decizie care a întârziat extinderea capacităților de producție.
Subiectul este completat de controversele privind închiderea exploatărilor de cărbune. Negocierea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență în perioada în care Cristian Ghinea coordona portofoliul fondurilor europene este considerată de opozanți un moment-cheie în reducerea capacităților energetice convenționale ale României. Ei susțin că procesul de decarbonare a fost accelerat înainte ca noile investiții în centrale pe gaze și alte surse de producție să fie finalizate, ceea ce a lăsat sistemul mai expus în perioadele de consum ridicat.
Criticile vizează și opoziția unor organizații de mediu față de proiectele hidroenergetice. Greenpeace România, Bankwatch România și Declic au contestat în instanță mai multe investiții, invocând încălcarea legislației de mediu și necesitatea protejării ecosistemelor. În același timp, în spațiul politic au circulat acuzații privind o apropiere între aceste organizații și USR, acuzații care nu au fost demonstrate public și care au fost respinse de cei vizați.
Pe lista reproșurilor se regăsesc și decizii administrative privind administrarea unor acumulări și baraje, despre care criticii susțin că au avut consecințe asupra alimentării cu apă în anumite zone și asupra modului de gestionare a resurselor hidrotehnice.
În timp ce România încearcă să depășească actuala criză energetică, disputa politică este departe de a se încheia. Pentru unii, situația de astăzi este rezultatul unei tranziții energetice grăbite și al blocării unor investiții strategice. Pentru alții, respectarea standardelor de mediu și reformele asumate la nivel european nu puteau fi evitate. Cert este că presiunea asupra sistemului energetic readuce în atenție costurile deciziilor luate în ultimii ani și deschide o nouă confruntare privind direcția în care trebuie să meargă politica energetică a României
