spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticCupă, alături de Tăriceanu

    Cupă, alături de Tăriceanu

    Deputatul de Gorj Ion Cupă a fost prezent, joi, alături de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, la înfiinţarea Grupului de Iniţiativă Liberală, alături de alţi aproximativ 40 de liberali din ţară. Deputatul liberal a fost motivat acest lucru prin nemulţumirea legată de alianţa PNL cu PDL.

    Parlamentarii liberali care au luat parte, joi, la punerea bazelor acestei fundaţii au ajuns în acest punct simţindu-se ameninţaţi de anumite pericole. Şi deputatul PNL de Gorj, Ion Cupă, a fost prezent la şedinţa de înfiinţare a Grupului respectiv, spunând că are mai multe nemulţumiri în acest moment printre care alianţa cu PDL- ul, dar şi ieşirea de la guvernare înainte de a realiza obiectivele propuse. La sfârşitul acestei luni, după congres, se va stabili şi persoana care va coordona activitatea Grupului de Iniţiativă Liberală de la Gorj. „Parlamentarii care au fost acolo au format un grup de iniţiativă pentru a apăra valorile liberalismului în faţa pericolului care credem noi că ameninţă PNL- ul la ora asta. Nu s-a pus problema, deocamdată, cine coordonează în judeţe, pentru că chiar ieri a luat fiinţă acest grup. Urmează congresul partidului, unde se vor discuta foarte multe lucruri şi, în funcţie de hotărârile care se vor lua în cadrul congresului, la sfârşitul lunii, se vor urma anumiţi paşi”, a spus Ion Cupă, deputatul PNL. Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, se îndoieşte de ceea ce urmăreşte acest Grup de Iniţiativă. În opinia sa, Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale este doar un proiect de destructurare a Partidului Naţional Liberal. „Am vorbit cu domnul Cupă despre această întâlnire. Mi-a spus că este deranjat cu fuziunea cu PDL întrucât dânsul a plecat din PDL şi nu vrea să se întoarcă acolo. Aceasta a fost motivaţia domnului Cupă. Nu cred că domnul Cupă are unde să treacă. La PSD nu cred că poate să treacă, domnul Tăriceanu nu are un partid”, a declarat preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu. Preşedinta femeilor liberale de la Gorj, Mădălina Ciolocoi, a declarat că, potrivit unor surse, prin acest Grup de Iniţiativă se doreşte înfiinţarea unui nou partid. „Se spune pe surse că s-ar încerca formarea unui nou partid aşa cum a fost Partidul Mişcarea Populară care a provenit dintr-o fundaţie. Nu vreau să fac prea multe speculaţii, însă, ideea este că, în afară de cei prezenţi ieri la discuţia cu domnul Tăriceanu există membri de partid în întreaga ţară, chiar dacă au funcţii de conducere sau nu, care vor şti să apere drepturile şi identitatea liberalilor”, a precizat Mădălina Ciolocoi, preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL Gorj. Ion Cupă este împotriva fuziunii cu PDL, partid din care a plecat din funcţia de preşedinte al organizaţiei Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: