spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticDezvoltarea Gorjului, proiect politic al PSD

    Dezvoltarea Gorjului, proiect politic al PSD

    Întâlnire de lucru la Consiliul Județean Gorj. O parte dintre primarii UAT- urilor beneficiare a programelor cu finanțare națională și europeană au participat la discuții, pentru o analiză concretă a lucrărilor contractate. 

    La întâlnirea cu primarii gorjeni a participat și președintele PSD Gorj, deputatul PSD Mihai Weber. Acesta, împreună cu Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj și prim-vicepreședinte al organizației i-au asigurat pe edili de tot sprijinul necesar, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

    „În cadrul întâlnirii de lucru pe care am avut-o cu o parte dintre primarii din județ, am discutat despre gradul de realizare al proiectelor aprobate și semnate prin programele ”Anghel Saligny” și PNRR, și despre pași care trebuie parcuși conform proiectelor, în vederea concretizării lor. Cu toții au susținerea mea necondiționată și sunt convins că împreună vom atinge ceea ce ne-am propus. Semnarea proiectelor de dezvoltare și implementarea lor reprezintă principalul obiectiv pe care îl avem pentru Gorj”, a declarat Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: