Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv luni, 21 noiembrie, pe Daniel Gheorghe Rusu, deputat ales pe listele AUR, în prezent neafiliat, la plata unei amenzi penale de 40.000 de lei, anunță ziare.com.
Deputat de Alba, Daniel Gheorghe Rusu a fost trimis în judecată de Parchetul General la începutul anului 2022, pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prevăzută de articolul 277, alineatul (2) din Codul penal: ”Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către un funcţionar public, care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă”.
Pe 25 septembrie 2020, Daniel Gheorghe Rusu a făcut un ”live” pe contul său de Facebook, unde a prezentat o ordonanţă dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, adresată Primăriei Şpring, în care apăreau numele unor persoane care făceau obiectul verificărilor organelor de cercetare penală.