spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticFrământări în PSD Gorj

    Frământări în PSD Gorj

    Carciumaru-si-Calinoiu

    Frământări în PSD Gorj după suspendarea lui Ion Călinoiu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Cei mai mulţi social-democraţi sunt supăraţi că preşedintele executiv al PSD Gorj a pierdut postul de şef al judeţului cu două luni înainte de încheierea mandatului de drept, acest lucru fiind recunoscut şi de Florin Cârciumaru, preşedintele organizaţiei judeţene. Cârciumaru susţine că social-democraţii, în momentul de faţă, sunt bulversaţi de situaţia creată de Călinoiu, dar spune că, în cele din urmă, pesediştii se vor reuni şi vor ataca alegerile locale cu o şi mai mare îndârjire încât să-şi menţină încă patru ani puterea în Consiliul Judeţean Gorj. „Ţinând cont de această situaţie, normal că nu poţi să spui că într-un partid, într-o organizaţie, ai linişte. Tot lumea este supărată, toată lumea este bulversată din cauza celor întâmplate, dar majoritatea dintre noi sunt căliţi de aceste bătălii. Trebuie să fim optimişti. Trebuie să ne ambiţionăm când vezi atâta împotrivire şi atâta ură, că se caută să se folosească toate pârghiile posibile pe care le au la îndemână ca să câştige alegerile”, a mai spus acesta. Primarul PSD al Târgu-Jiului, Florin Cârciumaru, a comentat la Radio Omega şi acţiunea juriştilor Prefecturii de înlăturare a lui Ion Călinoiu de la şefia Consiliului Judeţean Gorj. La fel ca Ion Călinoiu, primarul Cârciumaru dă şi el vina pe politic în cazul revocării preşedintelui de judeţ şi spune că acest aspect l-au sesizat chiar şi cei fără studii juridice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: