spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăPoliticÎn PP-DD, cu gândul la PSD

    În PP-DD, cu gândul la PSD

    Reprezentantul PP-DD Gorj, Robert Filip, susţine că niciun ales local n-a plecat, deocamdată, din organizaţie, în baza ordonanţei care permite migraţia politică. Zvonurile lansate în ultima perioadă cu privire la plecarea lui Ilie Petrescu şi a lui Marian Slivilescu vor duce la purtarea unor discuţii în cadrul partidului.

    Pepededistul Ilie Petrescu, consilier local la Motru şi director la Unitatea de Foraj, este ultimul care a lăsat să se înţeleagă că nu exclude o trecere la PSD, mai ales că vicepreşedintele Dorin Hanu a spus că uşa partidului îi este deschisă. În interiorul PP-DD Gorj aceste lucruri se pare că nu se ştiu, însă, reprezentantul Dorin Filip susţinând că nu crede că acesta va pleca. „Deocamdată nu a plecat nimeni. Acum că ar avea intenţii să plece nu ştiu. Până la urmă este un act democratic, e problema lor, doar că o să-şi bată cuie în cap singuri. Este o problemă destul de delicată cu plecările” a declarat Robert Filip de la PP-DD. Şi primarul din Tismana, Marian Slivilescu, a declarat că ia în calcul să plece din PP-DD la PSD, dar acum pare descurajat de respingerea ordonanţei care permite migraţia în Camera Deputaţilor. „Respingerea în Camera Deputaţilor a Ordonanţei de migrare a primarilor şi consilierilor a pus serioase semne de întrebare la cei care aveau de gând să facă o mişcare. Se aşteaptă cea de-a doua Cameră a Parlamentului, Senatul, să îşi spună cuvântul. Abia după aceea se va lua o hotărâre la nivelul organizaţiei Tismana”, a declarat Marian Slivilescu. Robert Filip speră, însă, ca primarul de la Tismana să rămână în PP-DD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: