spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăHeadlines"PSD Gorj deschide uşa din faţă pentru Dian", declară Florescu

    „PSD Gorj deschide uşa din faţă pentru Dian”, declară Florescu

    Liderii PSD Gorj îl vor cu orice preţ pe senatorul liberal Dian Popescu în rândul organizaţiei judeţene, după ce criza politică de la nivelul ţării s-a acutizat, iar PNL încearcă să răstoarne Guvernul Ponta. Interesaţi mai degrabă de voturile din Parlament, social-democraţilor nici nu le mai pasă de problemele penale pe care senatorul Dian Popescu le are şi îl vor pe acesta în PSD, chipurile pentru a continua programele USL.

    ciprian-florescu-dian-popescu

    Vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu, unul dintre contestatarii lui Dian Popescu afirmă acum că senatorul are „uşa din faţă deschisă” a PSD, mai ales că liberalul a susţinut guvernul chiar şi după ruperea USL. „Partidul Social Democrat poate să deschidă ușa și pentru Dian Popescu prin față mai cu seamă că acțiunile domniei sale din ultima perioadă au dovedit că totuși, în activitatea politică pe care a desfășurat-o, a încercat să susțină în mare parte proiectul politic propus Uniunea Social Liberală inițial și continuat de PSD în coaliție cu PC și UNPR. Aș spune că mi-am mai îndulcit atitudinea și consider că domnul Dian Popescu poate să contribuie la bunul mers al lucrurilor în așa fel încât, atunci când se va face un bilanț, să putem să spunem că s-a greșit atunci când s-a rupt USL şi a fost bine atunci când domnul senator a conștientizat importanța măsurilor pe care le-a luat Guvernul Ponta. Nu am avut o discuție cu Florin Cârciumaru despre acest aspect. Declarația președintelui PSD mi s-a părut o declarație cât se poate de decentă, de matură și este firesc să mă gândesc și eu când fac declarații vizavi de acest aspect pentru că în politică nu trebuie să spui niciodată. În accepţiunea mea, un om este penal când a primit o sentință și este condamnat definitiv”, a mai spus Florescu.

    Scopul scuză mijloacele

    Interesat mai degrabă de voturile din Parlament, social-democratului Ciprian Florescu pare că nu îi mai pasă nici de problemele penale pe care senatorul Dian Popescu le are. Acesta susţine că până la soluţia dată de instanţa supremă, Dian Popescu se bucură de nevinovăţie. Condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul „Lotul Peştişani”, senatorul a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă nepronunţând deocamdată sentinţa finală. Acesta poate fi achitat, după modelul Mugurel Surupăceanu, de asemenea, instanţa poate decide dacă va menţine actuala condamnare sau dacă Dian Popescu va primi o condamnare şi mai mare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: