spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăPoliticGORJ: PNL întinde mâna, USR îi taie creaca

    GORJ: PNL întinde mâna, USR îi taie creaca

    Corneliu Răducan-Morega, președintele USR Târgu Jiu, spune că PNL e sub USR în sondajele reale, iar la Gorj nici măcar comasarea alegerilor n-ar ajuta organizația, care a rămas cu trei-patru primari, dacă-i numără și pe cei doi rămași din filmulețul ‘Cioc! Cioc!’. În timp ce Răducan-Morega îi critică pe liberali, șeful PNL Gorj, Ion Iordache, mai speră să facă front comun cu partide de dreapta, ca să învingă PSD-ul la Gorj. El a declarat, de curând, chiar că e dispus să ajute USR-ul.

    „Comasarea alegerilor cred că este o încercare disperată a PNL-ului de a-și maximiza șansele pentru a strânge câteva voturi, pentru că PNL-ul este jos de tot la ora actuală, este sub USR, așa spun sondajele adevărate. Tot încearcă ei să aducă lumea la vot și încă gândesc că oamenii votează cum le spune primarul. Pentru că această comasare este făcută, în special, pentru mediul rural, unde oamenii votează așa cum le spune primarul. La Gorj oricum nu le iese, că la PNL în Gorj nu știu dacă mai sunt doi primari de toți care au rămas alături de PNL. Din filmulețul cu ‘Cioc! Cioc!’, doi s-au întors la matcă, au mai rămas doi și cred că mai e unul sau doi din cei vechi, restul, toți sunt luați de PSD, asta e o certitudine”, a declarat pentru Impact TV președintele USR Târgu Jiu, Corneliu Răducan-Morega.

    În timp ce Răducan-Morega pune tunurile pe el, șeful PNL Gorj, Ion Iordache, „trimite inimioare” USR-ului, în speranța de a-nvinge PSD-ul în alegerile locale, împreună. După ce a declarat, de mai multe ori, că e dispus să bată palma la Gorj cu membrii partidului și cu cei din alte partide apropiate acestuia, Iordache, chiar s-a declarat dispus, nu demult, chiar să-i ajute pe USR-iști: „Eu le voi întinde în continuare o mână pentru că, măcar sunt oameni mai tineri și nu sunt din zona de administrație. Cred că putem să facem la un moment dat să lucrăm (împreună, n.r.)”, a spus Ion Iordache la Radio Infinit.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: