spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăPoliticHaos în PP-DD Gorj

    Haos în PP-DD Gorj

    Situaţia de la PP-DD Gorj este departe de a se clarifica după ce în urmă cu aproape două luni, Mihai Prunariu şi Gheorghe Pecingină, au demisionat acuzând interese şi presiuni de neacceptat în orice partid. Pe 5 iulie, cei doi foşti lideri au demisionat din funcţiile de conducere iar până vinerea trecută, preşedintele interimar, Cătălin Zamfira habar nu avea dacă s-a luat act de demisiile celor doi, şi în acest fel încheierea oricăror relaţii politice. PP-DD Gorj pare că se autodistruge după ce continuă să-şi „cerceteze” proprii membri cărora le reproşează că nu au atitudinea cerută de şefii de la Bucureşti. Este cazul viceprimarului din Fărcăşeşti care a fost reclamat, printre alţii, şi de fiul lui Dorin Filip.

    Şocantă este organizarea acestui partid care a obţinut un rezultat bun în Gorj şi în ţară la alegerile locale. Astfel, Zamfira spune despre Robert Filip că este „un fel de coordonator”. Cu siguranţă această „funcţie” nu există în nici un statut al vreunui partid politic care se conduce după reguli clare.
    La începutul lunii iulie, scena politică din Gorj era zguduită de deciziile celor doi, Prunariu şi Pecingină, de a demisiona din funcţii, anunţul fiind făcut în cadrul unei conferinţe de presă. Dincolo de scandalul ulterior, cei doi nu şi-au imaginat că la aproape două luni de la depunerea demisiile, şefii PP-DD nu au luat act de acestea şi, în concluzie nu au devenit efective. Haosul din acest partid este recunoscut şi de liderul interimar, Cătălin Zamfira: „De acord cu dumneavoastră! De asta am fost numit interimar şi asta o sa fac. O să pun ordine !”, a declarat telefonic preşedintele interimar al PP-DD Gorj. A pus atâta ordine încât nu ştia dacă s-a luat act de demisiile celor doi: „Eu am înaintat demisia către conducerea partidului. Eu nu am primit decizia prin care s-a luat act de demisii, dar este posibil să se fi luat săptămâna aceasta (n.red: trecută), la Consiliul Naţional când eu nu am fost prezent. Eu am fost numit interimar în Gorj. Domnul Prunariu a fost tot interimar. Dânsului nu i-a mai fost prelungit interimatul. Dânşii şi-au dat demisia din toate calităţile. E problema noastră în partid dacă am întârziat cu aprobarea demisiilor”, a spus Zamfira.

    Se reclamă între ei

    Frământările din acest partid continuă. Sau poate lupta pentru supremaţie?! Aşa se face că acum în vizorul liderilor de la centru se află Antonică Belgiu, viceprimar al comunei Fărcăşeşti, cel care a luat atitudine faţă de anumite nereguli cercetate chiar de către procurori care au şi dispus începerea urmării penale împotriva primarului Dănuţ Bălu. Se pare că se urmăreşte retragerea sprijinului politic pentru Belgiu. Şocantă este forma de organizare a PP-DD care , cel puţin în opinia lui Zamfira, aduce „funcţii” inexistente în politică: „Există o solicitare de genul acesta făcută de biroul interimar de la Gorj. Eu am înaintat-o Consiliului Naţional spre analiză. Nu mă pronunţ pe probleme de genul ăsta. Există şi din partea domnului Filip o luare de poziţie. Dumnealui este un fel de coordonator zonal. Sunt nişte probleme care ne privesc pe noi deocamdată. Am luat act de tot ce s-a întâmplat. Am avut de fiecare dată informaţii cu tot ce s-a întâmplat la Fărcăşeşti, şi de o parte şi de alta. Există argumente pro şi contra. Am avut semnale de la colegi că dânsul a avut nişte atitudini care nu au concordat cu ce am stabilit noi la partid”. Nici în acest caz Consiliul Naţional invocat de Zamfira nu a luat nici o măsură. Poate şi pentru că Belgiu are majoritate cu USL în Consiliul Local iar acest lucru nu poate fi neglijat de nici un lider politic indiferent de ce spune „un fel de coordonator” sau semnalele colegilor din teritoriu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: