spot_img
Altele
    AcasăPoliticIlie Petrescu nu mai vrea în PP-DD Gorj

    Ilie Petrescu nu mai vrea în PP-DD Gorj

    Liderul Partidului Conservator Gorj, Ilie Petrescu, a sistat negocierile cu partidul lui Dan Diaconescu, deşi se hotărâse ca fostul senator să fie susţinut de PP-DD la primăria municipiului Motru. Cornel Ciciu, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PP-DD Gorj, a declarat că, în asemenea condiţii, partidul îl va scoate la alegeri pe Vasile Buzuloiu, candidatul de rezervă pentru primăria Motru. „Deocamdată, au fost întrerupte negocierile cu Petrescu de la conservatori. A cerut un răgaz pentru a-şi rezolva problemele de la organizaţia pe care vrea să o părăsească. Nu vă pot confirma dacă Petrescu va candida la funcţia de primar al municipiului Motru din partea PP-DD, PC sau de la alte partide. Oricum noi avem candidat de rezervă”, a declarat Cornel Ciciu, vicepreşedintele PP-DD Gorj. Ilie Petrescu a încetat discuţiile cu şefii din PP-DD Gorj, după ce, săptămâna trecută, un coordonator PC de la centru a venit la Târgu-Jiu pentru a media conflictul dintre conservatori şi liberali privind candidaţii la alegerile locale. Tot atunci Petrescu a primit promisiunea că ar putea fi lăsat să candideze împotriva lui Dorin Hanu la Primăria Motru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: