spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticLegea defăimării contestată de un politician din Gorj

    Legea defăimării contestată de un politician din Gorj

    brailaLegea defăimării sociale este contestată de liderul Organizaţiei de Tineret a Mişcării Populare, Cătălin Brăilă. Acesta a înaintat o scrisoare deschisă deputaţilor de Gorj prin care îşi exprimă poziţia faţă de acest proiect de lege ce a fost deja aprobat de Senat și de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților şi pe care acesta îl consideră aberant. „Prin adoptarea acestei legi, ar fi anulat singurul drept real câștigat de români după 1989 – libertatea de exprimare. În consecință, am înaintat celor opt deputați de Gorj o „Scrisoare deschisă”, prin care am argumentat de ce nu trebuie votat acest proiect de lege”, susţine preşedintele OTMP, Cătălin Brăilă. „Singurul drept real câştigat de români după 1989 – libertatea de exprimare -este pe cale să fie anulat în această săptămână, prin votul Camerei Deputaţilor asupra aberantului proiect de lege a defăimării sociale, care a fost deja aprobat de Senat şi de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, cu unele modificări, în urma cărora a căpătat o formă si mai aberantă decât cea iniţială. Astfel, se stabilesc amenzi de până la un miliard de Iei vechi, pentru acte de „defăimare socială”, în condiţiile în care nici măcar nu este definită riguros această noţiune, probabil tocmai pentru a putea fi amendată orice postare pe facebook sau orice critică adusă celor de la putere. Pe această cale, fac apel la deputaţii de Gorj să nu voteze această lege aberantă, care în loc să promoveze demnitatea umană, are un efect exact invers, anulând cea mai definitorie latură a omului, şi anume libertatea de exprimare”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă deputaţilor de Gorj, de liderul OTMP Gorj, Cătălin Brăilă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: