spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLuna mai, decisivă pentru PNL Gorj

    Luna mai, decisivă pentru PNL Gorj

    Copreşedintele Dan Vâlceanu speră ca situaţia din filiala de la Gorj să se clarifice în luna mai, după şedinţa Consiliului Naţional! Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat la Botoşani, că toţi membrii partidului care au probleme în justiţie vor fi sancţionaţi de partid în urma modificării statutului formaţiunii.

    Conform declaraţiilor făcute de liberalul Marian Petrache la Botoşani, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, care se va reuni în luna mai, se va modifica Statutul partidului. Acesta va prevedea sancţiuni pentru toţi membrii care sunt urmăriţi penal sau condamnaţi. Astfel, cei asupra cărora începe urmărirea penală îşi pierd în primă fază funcţiile politice, iar liberalii condamnaţi în prima instanţă îşi pierd calitatea de membri temporar. „Cei asupra cărora începe urmărirea penală îşi pierd în primă fază funcţiile politice. Cei care sunt condamnaţi în prima instanţă îşi pierd calitatea de membru temporar. Sunt mai mulţi paşi care sunt indicaţi cu claritate, astfel încât să nu fie niciun dubiu”, a declarat Petrache, conform Agerpres. În plus, liderul liberal a accentuat faptul că sancţiunile vor fi dictate în cazul oricărui membru, indiferent de fapta săvârşită. „De data asta nu mai e cu corupţie şi fără corupţie. Indiferent de faptă. Dacă eşti condamnat, la revedere!”, a mai susţinut şeful liberal.

    Popescu: „nu a declarat aşa ceva”

    Declaraţiile făcute de secretarul general al PNL, Marian Petrache sunt însă contrazise de copreşedintele Dian Popescu, acesta declarând pentru Acces Tv că tot ce s-a auzit este bârfă. „Aceste zvonuri s-au accentuat de când s-a făcut fuziunea cu PDL şi vin din partea celor de la PDL. Mergem înainte şi lăsăm zvonurile pentru că avem alte treburi de făcut, decât bârfă şi can-can în politică. Nu a declarat aşa ceva!”, a spus copreşedintele Dian Popescu.

    Vâlceanu: „situaţia se va clarifica”

    Din partea aripii vechi, copreşedintele Dan Vâlceanu susţine că după şedinţa Consiliului Naţional din luna mai situaţia se va clarifica şi în Gorj. „Eu cred că situaţia se va clarifica la Consiliul Naţional, ce va avea loc în luna mai, apoi ea devenind mai simplă şi mai clară”, a precizat copreşedintele Dan Vâlceanu. La PNL Gorj situaţia este tensionată, în condiţiile în care pe eşalonul unu există o lipsa totală de comunicare între cei doi copreşedinţi, Dian Popescu şi Dan Vâlceanu. Din partea foştilor democraţi, copreşedintele Vâlceanu a retransmis ideea că statutul PNL trebuie aplicat tuturor celor care au probleme cu legea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: