spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesManta jr. se vrea vice la PSD Gorj

    Manta jr. se vrea vice la PSD Gorj

    Pesedistul Claudiu Manta nu mai vrea să fie şef la TSD Gorj. Acesta crede că a venit momentul să facă politică la un alt nivel şi aspiră chiar la o funcţie de vicepreşedinte la organizaţia de seniori a PSD Gorj. Manta jr. doreşte chiar să candideze la alegerile locale în 2016, unde spune că se gândeşte dacă va face pasul în administraţia judeţeană sau locală.

    manta-jrPreşedintele Tineretului Social-Democrat Gorj, Claudiu Manta, a anunţat că nu va mai candida la alegerile pentru desemnarea unei noi conduceri a acestei organizaţii. Manta junior consideră că în perioada în care s-a aflat în fruntea organizaţiei de tineret a acumulat suficientă experienţă politică încât să treacă la nivelul următor, adică să acceadă în rândul seniorilor din PSD Gorj. Mai mult, acesta susţine că s-a gândit chiar să candideze, în septembrie, la Conferinţa Judeţeană de Alegeri din PSD Gorj pentru un post de vicepreşedinte. „Nu mai candidez pentru un nou mandat la preşedinţia TSD Gorj. Am ajuns la vârsta la care nu mai pot fi membru al TSD, după cum ştiţi, în statutul nostru este trecută vârsta limită 35 de ani. Este momentul ca să vină şi alţii să continue proiectele pe care eu le-am început ca şi preşedinte. (…) Este o discuţie care s-ar putea face… Este prematur din punctul meu de vedere, nu vreau sub nicio formă să intru într-o polemică a funcţiilor pe care eu şi colegii mei ni le-am putea dori. Vedem… să se termine aceste alegeri pentru că este un proces de durată. Este o variantă, dar este prematur să discutăm despre funcţii politice sau administrative, din punctul meu de vedere”, a precizat Claudiu Manta.

    Ar vrea şi în administraţie

    Bazându-se tot pe experienţa obţinută la şefia Tineretului Social Democrat Gorj, Claudiu Manta ia în calcul chiar o candidatură la alegerile locale de anul viitor. Acesta spune, însă, că este prematur să se hotărască dacă va candida pentru un post de consilier local sau judeţean. „E prematur. La modul sincer, şi nu vreau să fiu ipocrit, nu ştiu ce voi face în 2016 sau pentru ce funcţii voi opta. Depinde foarte mult de puterea electorală, de rezultatul sondajelor de opinie. Pot să-mi doresc eu o anumită funcţie, dar dacă nu stau bine în sondaje în ceea ce mă priveşte… este inutilă discuţia”, a explicat Claudiu Manta. Preşedintele TSD Gorj, Claudiu Manta, deţine un Birou Notarial în Târgu-Jiu şi este fiul fostului deputat PNL, Pantelimon Manta. Deşi tatăl său este membru PNL, Manta jr. continuă să facă politica PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: