Deputat PSD, Claudiu Manta, este unul dintre parlamentarii care a răspuns invitației de a participa la discuții pe tema CE Oltenia, alături de sindicate. Social democratul susține că lucrurile nu sunt ușor de acceptat însă soarta companiei a fost decisă când fostul ministru, Virgil Popescu, a semnat planul de restructurare. Venirea banilor din PNRR în România depinde de restrângere activității pe cărbune, fapt care la momentul acesta nu interesează. Ulterior, la nivel național, fiecare român va simți ce însemna energia Gorjului, când se va trece exclusiv pe import de energie și prețul va exploda.
„Nimeni, sănătos la cap, nu își dorește închiderea CE Oltenia. Legea Pensiei este jalon pentru PNRR, pentru care noi, statul român,nu putem face mare lucru , ea poate fi foarte greu modificată. Cine vă spune altceva, vă minte! PNRR-ul a nenorocit compania acesta” susține parlamentarul.
Din păcate, și acum, există manipulare în rândul angajaților.
„Am constatat azi, cu amărăciune, că cinismul unor politicieni nu are limite. Mă delimitez de parlamentarii care încearcă să obțină capital electoral, mințindu-i pe minerii și energeticienii de la Complexul Energetic Oltenia, chiar și în ceasul al 12-lea. Am participat la întâlnirea pe care sindicatele au organizat-o cu parlamentarii, în încercarea de a găsi soluții pentru situația extremă prin care trec angajații și pentru parcursul companiei, care a susținut zeci de ani sistemul energetic național.
Complexul Oltenia nu înseamnă doar producție de energie, înseamnă și locuri de muncă, pentru un județ întreg. Acești oameni trebuie să primească soluții concrete, cât mai rapid și nu merită să fie amăgiți de politicieni a căror activitate se desfășoară pe TikTok.
Pentru că oamenii care ne-au chemat așteaptă soluții concrete, am prezentat proiectul de prelungire legislativă a Fondului de Tranziție Justă, pe care împreună cu colegii din PSD l-am depus, un proiect pentru județul Gorj și celelalte cinci județe afectate de decarbonare, pentru a stimula dezvoltarea economică în aceste zone și, implicit, angajații afectați de restructurarea CEO”, a transmis Manta.

