spot_img
Altele
    AcasăPoliticPD-L vrea şef nou la Centrul Brâncuşi

    PD-L vrea şef nou la Centrul Brâncuşi

    Liderul democrat-liberalilor din Gorj, Dan Vâlceanu, îi cere primarului municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, să desfiinţeze Centrul de Cultură „Constantin Brâncuşi” dacă nu reuşeşte să găsească o conducere competentă care să susţină şi să promoveze brand-ul Brâncuşi. „Centrul Brâncuşi ne-a făcut de râs! Mai bine l-ar desfiinţa”, declară democrat-liberalul Dan Vâlceanu în urma unor evenimente culturale nereuşite organizate de Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi”.

    Preşedintele PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, a taxat ultimul eveniment organizat de Centrul de Cultură „Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu. Vâlceanu a criticat recitalul susţinut de o cântăreaţă de jazz excesiv şi psihedelic, cu ocazia celebrării sculptorului de Înălţarea Domnului. Pedelistul a vizionat înregistrarea cu acest recital şi consideră că prin astfel de evenimente organizate, Centrul Brâncuşi batjocoreşte numele Titanului de la Hobiţa. Mai mult, Vâlceanu transmite conducerii Primăriei Târgu-Jiu fie să reorganizeze instituţia de cultură, fie să o desfiinţeze. „Până la acest moment, Centrul Brâncuşi ne-a făcut de râs. Din punctul meu de vedere, dacă vor continua aşa şi nu pot să facă ceva cu acest centru mai bine l-ar desfiinţa. Dacă există o preocupare a primăriei, să facă ceva care să aducă un plus de imagine judeţului, să promoveze valorile culturale pe care Constantin Brâncuşi le-a lăsat în judeţul acesta probabil ar trebui să găsească un manager mult mai potrivit”, spune pedelistul şef. Dan Vâlceanu consideră că de 13 ani, Constantin Brâncuşi este batjocorit prin diferitele metode folosite de autorităţi pentru promovarea acestuia. „Ultima acţiune a Centrului Brâncuşi a fost apogeul dezinteresului şi al managementului apropo de Brâncuşi. Aţi văzut probabil acele imagini, acele strigăte şi onomatopee care nu aveau legătură cu Brâncuşi şi care trebuia să ducă fala municipiului Târgu-Jiu în materie de cultură”, a mai criticat Dan Vâlceanu de la PD-L Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: